Asalt spre finală

332

După momentele frumoase din EuroChallenge oferite de Energia Târgu Jiu fanilor baschetului gorjean, echipa lui Constantinides revine în campionatul intern cu dorința de a face și aici încă o victimă, campioana en-titre, Asesoft.

În această seară, în Sala Olimpia din Ploiești, cu începere de la ora 19.45, în transmisiune în direct de Digi Sport 3, Energia începe seria confruntărilor cu Asesoft Ploiești, serie care are drept țintă accesul în finala campionatului. Energia nu este la prima confruntare cu Asesoft în play-off, însă de fiecare dată pornea cu șanse infime la calificare, de fiecare dată fiind vorba de primul tur al play-off-ului. Și în sezonul trecut, chiar în această perioadă, cele două echipe se luptau pentru accederea în semifinale, acolo unde vor juca însă abia acum. Dacă anul trecut Energia a pierdut confruntarea cu ploieștenii fără drept de apel, acum lucrurile stau diferit, iar șansele par a fi egale. Asesoft trece printr-o perioadă dificilă, susținerea financiară a creatorului echipei, Sebastian Ghiță, a dispărut, la fel și cei mai mulți dintre jucătorii care evoluau cu succes în prima parte a sezonului în Euro Cup.

Vor să pună capăt dominației ploieștene
Cu toate că în continuare lotul Asesoft-ului este garnisit cu nume importante, iar lituanianul Runkauskas pare desprins dintr-un alt film față de campionatul românesc, ploieștenii nu mai au forța de altădată și nici influența pe care o dețineau. Tocmai de aceea, antrenorul Constantinides își propune detronarea celor de la Asesoft: “Nu vreau să mai văd Asesoft încă o dată campioană. Au câștigat 11 campionate în 12 ani! Singurul aspect negativ este că nu avem destule zile ca să pregătim meciurile din semifinalele campionatului cu Asesoft”, a declarat tehnicianul cipriot al Energiei. Acesta însă ține să precizeze că acordă în continuare atenția și respectul cuvenit echipei campioane, altfel și Energia ar putea avea soarta timișorenilor din sferturile de finală: “Îi știm pe cei de la Asesoft, ne știu și ei. Nu vom face greșeala să subestimăm echipa din Ploiești, că nu mai sunt ceea ce au fost. Au mentalitatea de campioni, nimeni nu le dădeau șanse să câștige două meciuri la Timișoara după ce au pierdut primul meci acasă”. În privința arbitrajelor, Constantinides a spus că nimic nu-l mai poate speria după ceea ce a trăit în Cupa României: “Nu mă mai tem de nimic, nu poate fi mai rău decât la Sibiu”, a ținut să amintească antrenorul gorjenilor.

Final de drum pentru Darby?
Darby și-a confirmat intenția de a-și încheia cariera la finele actualului sezon. Extrema americană a avut parte de un sezon în care evoluțiile sale au fost influențate de desele accidentări din ultima vreme, fapt care-l face să se gândească serios să renunțe la cariera de jucător după ultima etapă de campionat. Louis Darby a făcut publică intenția sa de a se retrage din postura de jucător activ imediat după câștigarea finalei mici a EuroChallenge: “Cred că a fost ultimul meu meci într-o competiție europeană. Am avut parte de multe accidentări și îmi doream foarte mult să îmi închei cariera cu o performanță notabilă. Locul 3 nu este ceea ce ne doream cu adevărat, dar este mai bine decât să ajungi în Final Four și să nu câștigi nici un meci. Oricum, în final, nimeni nu se aștepta să terminăm pe locul 3 în această ediție de EuroChallenge, unde au luat startul 32 de echipe. Am dovedit ceva, am bătut o echipă foarte puternică din Germania, care se clasează în momentul de față pe locul 6 în campionatul intern și cred că este o performanță mare. A fost o experiență plăcută pentru mine. Nu am fost niciodată în Turcia, nu am jucat niciodată împotriva unei echipe nemţești sau a unei echipe din Turcia, așa că am fost foarte nerăbdator chiar să particip. Din punct de vedere profesional este sala cu cei mai mulți fani în care am jucat, au făcut o atmosferă superbă și o propagandă bună baschetului”, a declarat jucătorul american adus la Târgu-Jiu de Theo Evans în sezonul în care Energia debuta în prima ligă. Darby a avut două încercări eșuate de a juca și pentru alte echipe în România, la BCM U Pitești și în Cipru, la Keravnos, însă a revenit foarte repede la echipa gorjeană, la Pitești, de exemplu, evoluând doar în câteva partide.
Decizia lui Darby nu este încă una definitivă, însă chiar și dacă o va pune în practică la finalul acestui sezon, el mai poate trece în CV-ul său de jucător o performanță majoră, la Târgu-Jiu visându-se chiar la titlul de campioni.
 Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here