Aruncați prosopul! Viitorul, distrusă de Metaloglobus

726

Viitorul Târgu Jiu a avut cea mai neagră zi din punct de vedere sportiv, sâmbătă, la Clinceni, când a încasat o corecție severă de la Metaloglobus București. Trupa gorjeană a suferit cea mai drastică înfrângere de la înființare, 7-0, într-o partidă contând pentru etapa a șaptea a ligii secunde la fotbal. Două penaltiuri provocate, un autogol și al șaselea meci pierdut la rând în campionat par să ducă Viitorul într-o gaură fără ieșire. Echipa patronată de Nicolae Sarcină este pe ultimul loc, cu un singur punct acumulat, iar Călin Cojocaru pare să fi ajuns la capătul puterilor. De altfel, antrenorul a încercat să fie subtil după meciul pierdut cu Corvinul și a cerut condiții normale de la conducere, dar Viitorul este departe de a forma o echipă competitivă în acest moment. “Exilată” la Severin, cu foarte puțini jucători experimentați în lot, cu fani pe care îi poți număra pe degete și fără un director sportiv veritabil, echipa este principala candidată la retrogradare. Zakir (’10 , ’42), David Irimia (’12), Huiban (’23 penalty), Honciu (’50 penalty), Visic (’74) și un autogol al lui Flavius Dumbrăvean (’54) au semnat dezastrul din județul Ilfov. Viitorul va încerca să obțină prima victorie în runda următoare, când întâlneșe un adversar “accesibil”, Chindia Târgoviște. Gorjenii au cea mai slabă apărare din campionat, încasând până acum 21 de goluri.

Viitorul în meciul cu Metaloglobus: Dr. Lupescu – Godja, Bîrzu, Gavric, Ed. Croitoru – M. Camara, Dasic (Dumbrăvean 33′), Vulpe, Moisie (cpt.) – Gașpar (Cîniparu 33′), Gakou. Rezerve: Aur. Păun – Bg. Burcea, Nic. Geană, Pefoura Okom, Lupulescu, Andreaș, James. Antrenor: Călin Cojocaru.

Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here