Artistul fotograf Dădălău așteaptă peste 200 de vizitatori la expoziția de la Palatul Parlamentului!

186

Cele 150 de lucrări care sunt expuse acum la Palatul Parlamentul, în sala ,,Constantin Brâncuși”, sub titulatura ,,Gorjul de la arta tradițională la arta modernă”, reprezentând imagini variate din județul nostru, așteaptă peste 200 de vizitatori, la ora 17.00, când expoziția va fi vernisată. O spune chiar artistul fotograf Doru Dădălău, sufletul acestei expoziții, care a reușit să aducă la București o parte dintre cei care expun lucrări extraordinare aici. De altfel, lucrările Corneliei Căruntu, ale Cristinei Cioplea și ale lui Daniel Șerban, ale lui Gelu Costea, ale Marianei Frățiță, ale lui Florin Hutium și ale lui Eric Perjovski, ultimul fiind absent de la vernisaj, au stârnit deja reacțiile favorabile ale persoanelor care au văzut deja expoziția,

înainte de marele vernisaj.

Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează această expoziţie al cărui scop este punerea în valoare a autenticităţii creaţiilor locale.

Expoziția este deschisă publicului timp de două săptămâni,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here