Artificii confiscate de polițiști, în târgul de la Arcani

1242

Un bărbat de 63 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales, sâmbătă, cu dosar penal, după ce ar fi expus la vânzare obiecte pirotehnice, fără autorizație de comercializare, în târgul organizat de Sfântul Ilie, în comuna Arcani. ,,Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, în timp ce efectuau activități spcifice, în târgul anual organizat cu ocazia sărbătoririi de Sfântul Ilie, din comuna Arcani, au identificat un bărbat de 63 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, administrator al unei societăți comerciale, care avea expuse spre comercializare obiecte pirotehnice din categoria I, respectiv 34 de cutii a câte 30 bucăți fiecare, fără a deține autorizație de comercializare. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here