Arţari, plantaţi în oraşul Rovinari

398

plantare1facuta de mineReprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj au organizat vineri o amplă acţiune de plantare de puieţi. Această acţiune a fost cuprinsă în calendarul campaniei

Luna Pădurii, desfăşurată în Gorj în perioada 15 martie – 15 aprilie.

Vreme de aproape două ore s-au plantat în Rovinari trei sute de arţari. Locaţiile alese au fost: curtea Catedralei din oraş, Aleea Bradului şi Strada Castanilor. Materialul săditor a fost procurat de la Curtişoara, iar de plantarea arţarilor s-au ocupat elevi de la Grupul Şcolar Industrial Rovinari, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai Jandarmeriei, şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonatorul întregii acţiuni a fost Gheorghe Fometescu, reprezentant al APM Gorj. „Spre deosebire de perioada de după 1990, când oraşul era foarte urât, nu era plantat un pom, o floare, nu existau spaţii verzi, acum mă bucură să văd că administraţia locală s-a preocupat să planteze multe flori, aducând un beneficiu în înfrumuseţarea oraşului dar şi ajutând în protejarea mediului. Deoarece vremea ne permite, chiar dacă Luna Pădurii s-a încheiat, săptămâna aceasta, elevii de liceu din Rovinari au promis că vor mai planta câţiva pomi”, a declarat Fometescu.
CER, poluator al aerului din Rovinari
Chiar dacă pe parcursul acestei luni s-au făcut plantări în diverse zone ale judeţului, cum ar fi la Bârseşti, Motru, cele mai aşteptate acţiuni au fost cele de la Turceni şi Rovinari, deoarece ambele oraşe au în apropierea lor cele două complexe energetice. „Complexul Energetic de la Rovinari deşi face un bine ţării din punct de vedere al energiei, este un mare poluator al aerului. Voi suferiţi de norii de praf datoraţi activităţii din interiorul complexului. Vă doresc să deveniţi voluntari ai mediului, şi să înţelegeţi că este mai bine să păstraţi curăţenia decât să faceţi curăţenie”, le-a spus, vineri, Gheorghe Fometescu zecilor de elevi rovinăreni prezenţi la plantare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here