În orice domeniu de activitate, orice meserie ar îmbrăţişa omul, în orice activitate s-ar perfecţiona, dacă toate, nu le va face cu dragoste, cu devotament, cu toată dăruirea, nu va avea satisfacţia dorită. Meseria pe care şi-o alege omul, trebuie să o practice cu o deosebită artă. Fără a fi artist în tot ceea ce faci, niciodată nu vei avea satisfacţii, sentimentul datoriei împlinite.
Pornind de la aceste considerente, pot afirma, fără teama de a greşi, că a fi judecător este o adevărată artă. Cine nu reuşeşte aşa ceva, e mai folositor, pentru sine şi mai ales pentru societate, să-şi schimbe meseria.
Câteva cazuri, la care am asistat, vor avea darul de a vă convinge, că a fi judecător este o adevărată artă.
Aveam năravul – că acum nu-l mai am – că atunci când mă aflu într-o localitate, cu judecătorie, dacă timpul îmi permitea, să asist la felul cum se judecă anumite cauze
La Judecătoria Novaci, am asistat la un proces de divorţ. Preşedintele completului de judecată era o doamnă de vârstă mijlocie. Cei doi soţi, aflaţi în divorţ, aveau o fată de 13 ani, elevă în clasa a VI-a gimnazială. Judecătoarea a cerut să stea de vorbă, mai întâi cu fata împricinaţilor. A întrebat-o cum o cheamă, în ce clasă este, dacă a luat premiul la sfârşit de an şcolar şi apoi „Tu, dragă Mariana cu cine vrei să rămâi: cu mama sau cu tata?” – „Eu vreau să rămân cu amândoi – „Când vei fi mare ce vrei să te faci? – „Eu vreau să mă fac judecătoare” – „De ce vrei tu să te faci judecătoare?” – „Ca să împac pe cei ce vor să se despartă, aşa cum vor să facă părinţii mei”. – „Spune tu, Mariana care din părinţii tăi este mai vinovat când îi apucă cearta”. – Mai vinovat este tata, mai ales când ia un pahar de vin în plus. Atunci îi spune vorbe urâte, uneori o şi bate, de trebuie să intru eu între ei”.
Atunci judecătoarea s-a adresat celor doi soţi – „aveţi o comoară de fată, ceea ce şi-ar dori mulţi părinţi. Nu o meritaţi”.
-Mariana, du-te cu părinţii afară şi convinge-i să se împace. Dacă reuşeşti, vino să ne spui”.
Mariana şi-a luat părinţii de mână şi au ieşit din sală, dar după foarte puţin timp au revenit. Mariana a strigat: – „Doamnă judecătoare, părinţii mei s-au împăcat. Sunt aşa de fericită”.
Judecătoarea s-a adresat soţului vinovat – „Treci de sărută mâna soţiei, cere-i iertare şi promite că n-o s-o mai superi niciodată. Neavând încotro, bărbatul s-a supus. Atunci în sală, ropot de aplauze.
Am zis aşa, ca pentru mine „Sărut mâna doamnă judecătoare. Este o adevărată artist”. N-am putut afla care este numele acestei onorabile doamne.
În ziarul „Gorjeanul” – 24 aprilie 1998 – am semnat articolul „ Moş Clipici la tribunal”. Faţă de cele consemnate în acel articol, pot să adaug: „Moş Clipici a fost mai artist decât judecătorul de atunci”. Altădată, am asistat la un proces, în sala Tribunalului Gorj. O judecătoare îi punea unei bătrâne felurite întrebări. La răspunsurile bătrânei, judecătoarea spunea doar atât „nu-i relevat”. După mai multe întrebări, bătrâna a întrebat: „Ce nu este doamnă, că eu nu înţeleg nimic”. S-a mers mai departe cu întrebările şi răspunsurile şi cu „nu-i relevant”. Revenind în sală, bătrâna a întrebat „Ce spuse doamnă, că eu nu înţelesei nimic”. Arta judecătorului constă în calitatea de a se coborî la nivelul oamenilor, care poate nu au nici clase primare. Dar…
În alt caz, judecătorul spune unei bătrâne, „Pune-ţi avocat”.
-„ Nu am bani domnule preşedinte” – „Trebuie să ai avocat. Îţi recomand eu unul bun” – „Nu pot domnule preşedinte. Nu am bani. Mă lipsesc de peticul pentru care mă judec, care nu face cât banii avocatului”. Ciudată ofertă a judecătorului.
Altădată, la Judecătoria Tg –Jiu, preşedintele interoga un martor. Martorul se bâlbâia, spunea ce spunea şi o lua de la început. Judecătorul a mirosit că e vorba de o mărturie mincinoasă şi l-a sucit în toate felurile cu întrebările lui. Până la urmă, i-a zis martorului – fii cinstit şi spune cine te-a învăţat să spui aşa? – „Reclamantul, domnule preşedinte”. – Pentru mărturie mincinoasă ar trebui să te arestez. Ai fost sincer, te iert, dar să nu mai faci aşa ceva în viaţa dumitale. Judecătorul a dovedit că este artist în meseria sa. Ferice de popoarele, ai căror judecători, fac ca prin arta lor, adevărul şi dreptatea să triumfe.
Emanoil CINTEZĂ
