Arestați pentru trafic de Xanax

532

Patru gorjeni au ajuns la sfârșitul săptămânii trecute în spatele gratiilor, fiind acuzați de trafic de droguri de risc, încătușarea lor producându-se după ce au avut loc mai multe descinderi în Gorj, Olt, Vâlcea și Sibiu. Din județele respective indivizii își procurau medicamente ce au în componența lor conținut stupefiant, conform legislației în vigoare, Xanax-ul fiind un astfel de medicament, membrii rețelei apelând la depozitele unor farmacii sau chiar la fabrici de medicamente existente la Cluj și Iași.
“Comprimatele erau comercializate, de alţi membrii ai grupării, pe teritoriile Suediei şi Norvegiei, în scopul folosirii ca droguri în combinaţie cu alte substanţe, cu preţuri cuprinse între 1 – 3 Euro/ comprimat. Cu ocazia acţiunii flagrante care a avut loc în cursul zilei de azi, pe raza oraşului Târgu – Jiu, a fost găsită cantitatea de 6000 de pastile ce au în componenţă substanţe cu conţinut stupefiant. Cu ocazia perchezitiilor au fost ridicate 18.750 de pastile cu conţinut stupefiant precum si suma de 40.000 lei”, au comunicat procurorii la sfârșitul perchezițiilor ce au avut loc vineri seara, sâmbătă după-amiază patru dintre indivizi fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.
xanax“Admite propunerea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Dumitru Marius, Scornea Vasile Alin, Brebenică Elvis zis Laurenţiu şi Dumitru Perişor, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.10.2015 până la data de 15.11.2015, inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă a inculpaţilor pentru această perioadă”, a stabilit instanța, decizia nefiind una finală.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here