Arestat preventiv într-un dosar al DIICOT Târgu-Jiu

539

Judecătorii Tribunalului Gorj au admis propunerea procurorilor DIICOT Târgu-Jiu de arestare a unui bărbat pe care îl acuză de pornografie infantilă, dar și pentru că a abuzat sexual de un minor în mod repetat. Armand Ungureanu va petrece următoarele săptămâni în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Gorj, decizia dată acum de magistrați împotriva sa nefiind una definitivă. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului UNGUREANU ARMAND, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă,(…) şi a cinci infracțiuni de act sexual cu un minor(…) pe o perioadă de 30 zile, de la 02.08.2018 până la 31.08.2018, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, au decis judecătorii gorjeni.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here