Arestat pentru tentativă de viol

1570

Bărbatul de 38 de ani, din Târgu-Jiu, reținut luni, sub acuzația de tentativă de viol, a fost arestat preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Acesta a contestat imediat decizia instanței, însă va rămâne după gratii, până când Tribunalul Gorj va stabili decizia finală. ,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a decis prima instanță. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, pe 8 martie, acesta ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale prin constrângere cu o tânără de 21 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, pe care o invitase la domiciliul său pentru a purta unele discuții.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here