Arestat pentru omor

923

Tânărul de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, acuzat că și-a omorât tatăl, luni seara, a fost arestat preventiv marți. Decizia Tribunalului Gorj nu este definitivă. Inculpatul este suspectat că l-a lovit pe bărbatul de 53 de ani, cu pumnii, picioarele, cu coada unui topor și cu sapa.,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, până la 18 septembrie 2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă și depunerea inculpatului în Centrul de Reținere și Arestare preventivă din cadrul IPJ Gorj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore”, a decis un judecător din cadrul Tribunalului Gorj. Procurorul de caz a solicitat luarea măsurii arestării preventive, pentru 30 de zile, a tânărului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.,,Pentru formularea acestei solicitări către judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a avut în vedere că din probatoriul administrat, până în acest moment, a rezultat că în seara zilei de 19 august 2019, în jurul orelor 20.00, aflându-se în curtea locuinţei familiei sale din comuna Ciuperceni, sat Vârtopu, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul excesiv de alcool, inculpatul F.V.A. a exercitat acte de violenţă fizică asupra tatălui său, victima F.G., lovindu-l în mod repetat în zona capului şi a corpului cu pumnii, picioarele, precum şi cu obiecte contondente, respectiv o coadă de topor şi cu muchia unei sape, chiar şi după ce victima căzută la nivelul solului a încetat să mai opună rezistenţă, producându-i multiple leziuni care au condus la deces. Procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectului pentru 24 de ore. Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Anchetatorii au descoperit că, probabil pentru a acoperi crima, tânărul de 23 de ani a sunat la 112 și a cerut ajutor, spunând că tatăl lui ar fi căzut din copac și nu mai respiră. ,,Polițiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că tatăl său, de 50 de ani, a căzut dintr-un copac. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 50 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amănunțite. Ulterior, acesta a decedat la spital”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Dumitru Tăloi, primarul comunei Ciuperceni, susține că tânărul reținut nu avea un loc de muncă. ,,Nu avea un loc de muncă. A fost la ajutor social, s-a retras, nu și-a mai făcut zilele. Nu era violent, dar cred că era bolnav. Tatăl muncea pe la unul, pe la altul, consuma alcool. Am auzit de la Poliție că a murit la spital, după care tânărul ar fi sunat la 112 și ar fi spus că ar fi căzut din copac. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat”, a spus edilul-șef.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here