Un băiat de 16 a reușit să facă să tremure în fața sa bărbații dintr-un sat din Baia de Fier, pe unii dintre ei reușind chiar să îi bage în spital pentru 2-3 luni după ce i-a bătut zdravăn. Una dintre victime a primit un singur pumn în față, la contactul cu solul lovindu-se de o piatră, cel bătut fiind la un pas de a-și pierde viața. Individul obișnuia să fure și mașinile consătenilor săi, mulți ținându-le „la poartă” cu cheile în contact, convinși că nu li se va întâmpla nimic. Ion Munteanu este ultimul pe lista celor care au simțit pe pielea lor ce înseamnă furia minorului. Bărbatul a luat și bătaie, s-a ales și cu mașina avariată și e convins că nu va primi nicio despăgubire pentru cele întâmplate pentru că știe că nu are ce să recupereze de la acesta. „Eu nu am permis și mașina o țineam aici în fața porții pentru că suntem numai rude între noi și nu vine nimeni să fure pe aici. Acum a venit el. M-a pândit până am intrat în casă și a luat-o, din ce am înțeles, cu farurile stinse. Am un cumnat care conduce atunci când îmi trebuie mașina, iar în seara aia tocmai îi făcusem plinul. Ei, băiatul având motorină la discreție s-a dus și a dat ture până după miezul nopții. Mi-a adus-o pe zero înapoi acasă, dar lovită. Probabil pentru că nu are permis nici nu a știut să meargă cum trebuie cu ea și de aia eu acum a trebuit să o duc în service să o repar. Când m-am întâlnit cu el și l-am întrebat de ce a luat mașina mi-a dat un pumn de m-a lăsat lat. Eu nu am dat în ele că eram și eu la pușcărie. Am ajuns la spital la Cărbunești, unde medicii m-au făcut bine”, povestește bărbatul lovit. Un alt localnic a fost la un pas de a-și pierde viața. A avut nevoie de 3 luni de îngrijiri medicale pentru a scăpa de moarte iar acum este vai și amar de el pentru că nu mai poate lucra. „Am 52 de ani și nu-mi vine să cred că un copil ca el, la 16 ani, a fost cât pe ce să mă omoare. A venit și a zis că îmi taie cireșul din curte, că lui nu îi e frică de nimeni. Ne-am întâlnit apoi în zona stadionului, i-am spus că o să chem Poliția, iar el mi-a dat un pumn și m-a pus la pământ. M-am lovit cu capul de pietre și vă spun că am avut norocul că au fost niște salvamontiști prin zonă, pe la cățărări pe acolo pe la peșteră, și ei m-au salvat. Mi-a curs sângele pe urechi și am înțeles că a fost mai bine așa că nu am făcut cheag. Am ajuns la Craiova, nu mai puteam deschide gura, am fost o legumă și așa sunt și acum pentru că eu nu mai pot munci”, povestește bărbatul agresat.
Toți cei care îl știu pe minorul de 16 cred că locul acestuia este în spatele gratiilor, nu în libertate printre ei, unde îi amenință și le creează numai probleme. Polițiștii au transmis că în mai puțin de un an de zile, din decembrie anul trecut și până acum, l-au reținut deja de 3 ori, în vară fiind emis inclusiv mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Un mandat a fost emis și ieri pentru 30 de zile, faptele de care este acuzat individul fiind unele care îi pot aduce ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. „La data de 9 septembrie 2024, un bărbat, din localitatea Baia de Fier, și-ar fi parcat autoturismul personal în fața locuinței, lăsându-l neîncuiat și cu cheile în contact, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit faptul că tânărul de 16 ani ar fi profitat de faptul că mașina se afla nesupravegheată, ar fi sustras-o și condus-o pe drumurile publice. În timp ce tânărul conducea autoturismul în localitatea Baia de Fier, s-ar fi întâlnit cu un prieten, pe care l-ar fi invitat la o plimbare, acesta urcându-se în mașină și pornind la drum cu amicul său, care, în încercarea de a efectua o manevră de întoarcere, a produs o avarie în partea dreapta-spate a autoturismului. Ulterior, băiatul de 16 ani, alături de amicul său s-au deplasat cu autoturismul pe DN-67 Alimpești, la o benzinărie, de unde au făcut cumpărături și apoi s-ar fi întors spre Baia de Fier, pe traseul DN-67-C, DC-34 și au lăsat vehiculul în locul de unde fusese sustras. În ziua următoare, la data de 10 septembrie 2024, proprietarul autoturismului a observat faptul că mașina suferise o avarie și că nu se află în același loc unde fusese parcată inițial, fapt pentru care, la data de 14 septembrie, acesta s-a prezentat la locuința tânărului de 16 ani, pentru a-l întreba dacă el s-a folosit de vehiculul său, moment în care acesta din urmă l-ar fi lovit pe bărbat cu pumnul în zona feței. În urma loviturii, bărbatul a căzut la pământ, unde tânărul a continuat să îi aplice mai multe lovituri, acest act fiind oprit de o femeie ce se afla în zonă. De asemenea, în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2024, același tânăr, de 16 ani, ar fi sustras un alt autoturism ce se afla parcat în localitatea Baia de Fier, lăsat nesupravegheat și cu cheile în contact, conducându-l pe DJ-675 C și abandonându-l ulterior în Cătunul Rudărie, fiind avariat în partea din spate și lipsindu-i plăcuța cu numărul de înmatriculare. În cauză, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, distrugere și lovire sau alte violențe. Facem mențiunea că în lunile decembrie 2023 și iulie 2024, față de tânărul în cauză, polițiștii gorjeni au pus în aplicare trei mandate de reținere pentru 24 de ore și un mandat de arestare pentru 20 de zile, pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Gelu Ionescu