Tânărul de 22 de ani, din comuna Aninoasa, trimis în judecată, săptămâna trecută, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie, va rămâne în arest în timpul procesului. Decizia a fost luată vineri, de magistrații Tribunalului Gorj.
„Constată ca fiind temeinică şi legală măsura preventivă dispusă în cauză. Menţine măsura arestului preventiv. Cu drept de contestaţie în 48 de ore”, a stabilit instanța.
Dosarul se află la Tribunalul Gorj. Bărbatul este acuzat că, pe 13 martie, și-a înjunghiat fratele cu un cuțit, în zona pieptului. Fapta a fost comisă în locuința celor doi din satul Sterpoaia, la o petrecere pe care o organizaseră de ziua unui alt frate. Inculpatul i-ar fi aplicat victimei o singură lovitură în zona pieptului, cu un cuțit, provocându-i răni care i-au pus în primejdie viața. Procurorii au mai stabilit că, initial, persoana vătămată ar fi încercat să-l lovească cu pumnul, iar tânărul de 22 de ani a luat cuțitul și l-a înjunghiat. Agresorul este recidivist, fără ocupație.