Arestat după ce a furat motorină din rezervorul unui camion

650

Polițiștii gorjeni au reținut marți, 28 mai, autorul unui furt de motorină din rezervorul unui camion parcat pe strada Narciselor din municipiul Târgu Jiu. Incidentul s-a petrecut în luna martie a anului curent, însă făptașul a fost abia acum identificat.

„La data de 14 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 30 de ani, din localitate, despre faptul că i-a fost sustras combustibilul din rezervorul camionului. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, persoane necunoscute ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului autoutilitarei, care se afla parcată pe strada Narciselor, prin ruperea unui sistem antifurt, cu care era prevăzut rezervorul și ar fi sustras motorină. Polițiștii au efectuat cercetarea la fața locului și au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Ca urmare a activităților specifice efectuate, la data de 28 mai a.c., polițiști de investigații criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerii în arestul IPJ Gorj a bărbatului de 56 de ani, din comuna Runcu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here