Cu 30 de zile de arest la domiciliu s-a ales agentul de securitate după ce magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au decis vineri, 5 ianuarie 2024, să respingă propunerile procurorilor de arest preventiv. Bărbatul este acuzat de viol după ce atins în zonele intime o minoră de 16 ani, instituționalizată la un centru de copii din Târgu Jiu, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj.
24 de ore a stat în arest agentul de securitate al firmei TMG Guard, iar ulterior Judecătoria Târgu Jiu l-a plasat pe acesta în arest la domiciliu până pe 3 februarie. Bărbatul în vârstă de 46 de ani, din municipiul Târgu Jiu, este cercetat pentru viol după ce la 30 decembrie 2023, aflându-se în timpul programului, a purtat discuții cu tentă sexuală cu o minoră instituționalizată într-un centru al DGASPC Gorj, și a atins-o pe aceasta în zona intimă.
,,În temeiul art. 227 C.p.p., respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Jiu în dosarul de urmărire penală nr. 04/P/2024 cu privire la inculpatul M I-A, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „viol”, faptă prev. și ped. de art. 218 alin. 1, alin. 2, alin. 3 lit. a și c și alin. 3^1 din Codul Penal. În temeiul art. 219-222 C.proc.pen., raportat la art. 223 alin. 2 C.proc.pen şi art. 202 alin.1, 2 și 3 C.proc.pen, dispune luarea faţă de inculpatul M I-A, măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.01.2024 şi până la data de 03.02.2024, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) C.pr.pen. impune inculpatului M I-A, obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Tg-Jiu, str. George Topârceanu, nr. 10, ap. 3, jud. Gorj, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C.pr.pen., pe durata arestului la domiciliu, instituie în sarcina inculpatului, următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată G M D F și martorii M J, D P C, U C E, C E G și V M-E. În baza art.221 alin. (8) Cod procedură penală, autoritatea desemnată pentru supravegherea inculpatului este Compartimentul Supraveghere Judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj – Serviciul de Investigaţii Criminale. În baza art. 221 alin. (4) și (11) C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin ori, dacă există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului M I-A reţinut”, se arată în sentința magistraților Judecătoriei Târgu Jiu.
Ce spune conducerea DGASPC Gorj
Tot vineri, ca urmare a apariției în spațiul public al cazului ce face referire la violarea unei minore de 16 ani, aflată într-un serviciu social destinat protecției copilului din Târgu Jiu, de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a transmis o serie de precizări, printre acestea specificându-se faptul că adolescenta primește suport psihologic în această perioadă. ,,În cursul serii de 02.01.2024, o minoră în vârstă de 16 ani, aflată cu măsură de protecție plasament, în cadrul unui serviciu social al DGASPC Gorj, a prezentat personalului de serviciu, două înregistrări audio-video, efectuate de ea cu telefonul mobil în data de 01.01.2024, în care este înregistrat un dialog cu tentă sexuală, între ea și un bărbat în vârstă de 46 de ani, agent de pază, angajat al unui agent economic cu care instituția noastră are încheiat contract de prestări servicii de pază. Imediat, personalul de serviciu a anunțat telefonic Poliția Municipiului Târgu Jiu, la fața locului prezentându-se un echipaj de poliție, care în urma verificărilor preliminarii au comunicat personalului ca a doua zi să se prezinte cu minora și o adresă oficială însoțită de cele două înregistrări la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu. Astfel, în dimineața zilei de 03.01.2024, reprezentanții serviciului social împreună cu minora, însoțită de psiholog, precum și cu documentele solicitate, dar și cu probele audio-video, s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu. DGASPC Gorj, imediat a contactat, telefonic și în scris, agentul economic care asigură serviciile de pază, cerându-i retragerea de îndată a agentului în cauză și interzicerea folosirii acestuia pe oricare alt serviciu social, lucru care s-a și întâmplat. În urma verificărilor și a procedurilor legale întreprinse, s-a stabilit faptul că la data de 30.12.2023, în timp ce se afla în cabina de la poartă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, bărbatul în vârstă de 46 de ani, a interacționat cu minora, atingând-o cu mâna pe corp și în zona intimă. Totodată DGASPC Gorj a demarat cercetări proprii în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a petrecut acest incident. Pe parcursul audierii și derulării procedurilor judiciare, minorei i s-a oferit suport psihologic, iar în prezent urmează un program de consiliere psihologică, starea emoțională a acesteia fiind bună. În tot ceea ce întreprinde, DGASPC Gorj apără și promovează drepturile copiilor, urmărind respectarea interesului superior al acestora, iar cei care aduc atingere sau care pun în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, trebuie să răspundă cât mai aspru în fața legii”, a transmis directorul instituției, Laurențiu Diaconescu.
Izabella Molnar