Arderea pajiştilor, sancţionată de APIA şi instituţiile de mediu

645

Distrugerea prin incendiere a vegetalelor uscate de pe terenurile agricole încă este o obişnuinţă pentru unii gorjeni, fie persoane fizice, fie juridice. În plin sezon de primăvară, autorităţile de mediu avertizează faptul că, arderea miriştilor poate fi sancţionată, acest lucru fiind permis numai cu acceptul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj şi doar în cazul în care terenul este infectat cu dăunători.

În conformitate cu OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului cu modificările și completările ulterioare, art. 94 alin.1, lit. n) “deţinătorii legali de terenuri nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”. În cazul arderii miriştilor, acceptul APM Gorj se eliberează numai dacă solicitantul prezintă un act doveditor de la Direcţia Fitosanitară privind prezenţa bolilor sau dăunătorilor de carantină fitosanitară pe terenurile ce fac obiectul solicitării și care să specifice că arderea miriştei se impune ca singura măsură de carantină fitosanitară eficientă pentru prevenirea răspândirii acestor boli sau dăunători de carantină.
Potrivit lui Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj, responsabilii cu aplicarea de sancţiuni sunt comisarii Gărzii de Mediu, practica fiind una recunoscută de majoritatea unităţilor cu atribuţii în domeniu. “Noi putem elibera avize pentru incendierea terenurilor doar dacă avem dovada că terenurile cu pricina sunt infestate cu diverşi dăunători şi se arată că prin ardere, dăunătorii ar fi eliminaţi. Nu ni s-au solicitat astfel de avize în acest an, iar cei care încalcă prevederile legislaţiei de mediu privind arderea miriştilor vor fi sancţionaţi de Garda de Mediu”, a declarat şeful APM Gorj.
Conform legii, cei care incendiază ilegal terenurile pot fi sancţionaţi cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 de lei la 50.000 de lei pentru persoane juridice.

Excluderi de la plată din partea APIA
Şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj poate sancţiona incendierea ilegală a miriştilor. Agricultorii gorjeni care nu respectă bunele practici agricole şi de mediu (GAEC), prin arderea miriştilor şi resturilor vegetale de pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, pot fi penalizaţi prin reducerea sumei totale de plată pe suprafaţă provenită din fonduri europene şi naţionale. Aceste practici nu sunt permise, deoarece Regulamentul European îşi propune menţinerea materiei organice în sol prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor, respectiv menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente. Gravitatea încălcării acestor prevederi se evaluează în funcţie de suprafaţa parcelelor cu mirişti sau resturi vegetale arse, raportată la totalul suprafeţei arabile determinate din exploataţie. Agricultorii din Gorj pot scăpa de penalizări doar dacă arderea a fost provocată de cauze necunoscute şi raportată la poliţie, ei neavând voie nici să ardă iarba rămasă după cositul pajiştilor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here