12 – Măceșul – 1
În lumea plantelor de leac este supranumit regina vitaminei C căci este cea mai bogată plantă în această vitamină, nu de puține ori conținutul fructelor acestui arbust depășesc 2.000 mg la 100 gr fructe proaspete, ceea ce nici-o altă plantă, fie ea din flora spontană (sălbatică) sau cultivată, nu atinge. Crește sălbatic (în unele țări a fost chiar luat în cultură) în toată emisfera nordică, dar mai ales în Europa. În legendele grecești apare cu apelativul sângele lui Adonis și se spune că Afrodita – zeița dragostei, a frumuseții, a căsătoriei și a fertilității s-a îndrăgostit de frumosul Adonis și au fost nevoiți să fugă de Marte, zeul războiului, care o dorea și el pe Afrodita de soție, și încercând să se ascundă de acesta într-o tufă de măceș tare s-au rănit și au sângerat, iar sângele lor căzând pe flori au dus la apariția trandafirilor cu flori roșii de azi. Se mai povestește că primele rozarii, șiraguri de mătănii, ale călugărilor catolici au fost create din măceșe înșirate pe ață și de aici, de la roza, își trag numele. În tradiția românească măceșul era folosit la alungarea strigoilor prin punerea la porți, ferestre sau la ușile grajdurilor de crengi de măceș sau chiar prin confecționarea din ramuri de măceș a țepușelor care se înfigeau în inima morților susceptibili de a fi moroi. Se credea că ramurile de măceș împiedică strigoaicele să răpească laptele vacilor sau chiar și al proaspetelor mămici. Cum se zice că un sâmbure de adevăr se ascunde în orice legendă … Se mai afirmă că peste 100.000 răniți din al Doi-lea Război Mondial au fost salvați de la moarte de aceste fructe.
1 – Importanța culturii
Măceșul (popular numit: cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de mărăcine, mărăcinele cioarei, mărăcinele coțofenei, măcieș, rug sălbatic, rugul vacii, rug de măceșe, răsură, rujă, rujiță, scoabe, scochiță, sipică, suieș, trandavir de câmp, trandafir câinesc, trandafir sălbatic, trandafir de pădure, zgoghin ete, etc), științific numit Rosa canina, aparține familiei botanice Rosaceae, și este un arbust fructifer de talie mijlocie (maximum 4 – 5 m înălțime cu tulpina și ramurile acoperite de țepi curbați, foarte puternici și agresivi. Cum altfel dacă în fructele sale adăpostește o adevărată comoară de sănătate. Frunzele sunt penate (alcătuite din 5 – 7 frunzulițe), florile alcătuite pe tipul de cinci, ca toate Rosaceaele, albe, roz-pal, cel mai adesea, sau chiar roz-închis și fructe false, măceșele (căci cele adevărate se numesc popular semințe) elipsoidale, de diferite mărimi și de culoare portocalie până la roșu-aprins. Este ruda sălbatică a trandafirului cultivat și bogăția fructelor în principii active alături de flori și frunze au făcut ca încă din antichitate măceșul să fie socotit un adevărat panaceu (bun la toate) căci nici azi aproape că nu se cunoaște suferință a corpului omenesc care să nu fie măcar ameliorată de unul dintre preparatele din flori, frunze sau fructe de măceș. Datorită capacității sale mari de autoapărare este foarte indicat și pentru gardurile vii de protecție. Crește spontan la noi de la șes până hăt sus la munte (până pe la 1.700 m altitudine) căci este extrem de puțin pretențios la climă (rezistă la geruri până la – 30 grade C), secetă sau sol (crește bine și pe cele mai sărace, scheletice), dar nu suportă sărăturile, turbăriile sau mlaștinile. Oamenii de știință occidentali au creat chiar soiuri thornfree, fără țepi, dar cu un conținut mai scăzut de vitamine și alte substanțe active utile în industria farmaceutică. Dintre cele 200 specii ale genului Rosa cunoscute în lume la noi trăiesc 51 specii, iar dintre acestea măceșul de munte – Rosa pendulina conține de peste 10 ori mai multă vitamina C decât Rosa canina – măceșul de câmpie. Iată compoziția în substanțe active la 100 gr fructe proaspete: energie – 162 kcal, lipide – 0,3 mgr, sodiu – 4 mgr, potasiu – 429 mgr, calciu – 169 mgr, magneziu – 69 mgr, fier – 1,1 mgr, mangan, seleniu, zinc, fibre alimentare – 26 gr, zahăr – 26 gr, proteine – 1,6 gr, vitamina C – 467 – 2000 mgr, precum și vitaminele A – 500 – 3.00 mg, B1, B2, B3, B5, E – mai ales în semințe, K, P, PP, antociani, bioflavonoide, pectină, lecitină, citrate, acid citric, malic – 3,5 %, terpenoide (betulină, licopen), glicozizi, uleiuri esențiale etc. Petalele florilor conțin uleiuri eterice, iar semințele conțin vitaminele E și F, acizi grași (lionoic, linoleic, arahidonic etc). La o asemenea compoziție chimică nu-i de mirare că măceșul are numeroase proprietăți terapeutice. Măceșele stimulează imunitatea având rol regenerator, antiinflamator, cicatrizant, preventiv tumoral, favorizează buna funcționare a organelor interne, a sistemului cardiovascular, circulația sanguină periferică, au efect antiîmbătrânire, accelerează producerea de globule roșii, combat astenia, stimulează asimilarea și fixarea calciului în oase. Măceșele mai au efect antidiabetic, hipoglicemiant, stimulează biosinteza colagenului, a hormonilor steroizi și reduc edemele. Per ansamblu măceșul este un excelent vitaminizant, tonic, mineralizant, antianemic și revigorant.
12 – Măceșul – 2
2 – Indicații terapeutice. Sunt foarte multe afecțiuni ale sănătății în care intervine măceșul, prin flori, frunze, dar mai ales prin fructe, iar noi vom menționa în acest articol pe cele mai importante.
1 – Stimularea proceselor metabolice –se realizează grație conținutului enorm de vitamina C care intensifică respirația celulară și procesele de oxidoreducere și astfel se revigorează toate procesele metabolice fundamentale.
2 – Combaterea alergiilor – se face consumând câte 1 / 2 l infuzie combinată de măceșe zilnic, mai ales primăvara când începe înfloritul majorității plantelor și persoanele sensibile la polen sunt expuse. Acum își fac efectul și alți alergeni și este cazul să se recurgă la ajutorul măceșelor.
3 – Rolul vitaminizant – al măceșelor se manifestă nu numai prin aportul propriu extrem de ridicat în multe vitamine și săruri minerale, dar aceste fructe intensifică și asimilarea acestora și din alte surse. Se va apela la măceșe, sub diferitele preparate ale acestora, mai ales pe durata iernii, la efort fizic sau intelectual prelungit, în caz de anemii, astenii, răceli, febră, convalescență sau în alte cazuri de slăbire a organismului. Se recomandă și gravidelor înainte sau după naștere.
4 – Revigorarea sistemului nervos – este ajutat de măceșe să facă față mai ușor stresului, suprasolicitărilor, emoțiilor negative, enervărilor, furiei, frustărilor. Totodată măceșele combat insomniile, dar și somnolența, amneziile, anemiile, migrenele, anxietatea, nevroza, confuzia mentală, oboseala și chiar leuconevraxita (o scleroză multiplă în plăci).
5 – Combate diabetul – ca urmare a conținutului ridicat de antociani care reduc și stabilizează glicemia. Se recomandă mai ales în diabetul de tip 2.
6 – Combate obezitatea – a fost constatată de japonezi care consideră că măceșele au un rol extrem de important în acest sens. După o cură de două săptămâni de măceșe ei au constatat o reducere importantă a colesterolului și zahărului din sânge și inhibarea depunerii de țesut adipos sau reducerea conținutului de acid uric. Ei recomandă o cură zilnică de 1 litru infuzie de măceșe pe timp de 45 zile.
7 – În bolile cardiovasculare – intervine prin vitamina C aupra aterosclerozei, reduce puseele de hipertensiune și întărește sistemul cardiovascular în stres. Acizii organici pectici reglează nivelul colesterolului, iar bioflavonoidele, vitaminele C și P reduc fragilitatea vaselor sanguine mărind permeabilitatea și elasticitatea lor, ceea ce are efect pozitiv în circulația periferică. Prin aceasta dispare efectul de mâini și picioare reci. Prin efectul vasodilatator arterial măceșele intervin eficient în arterite, ateroscleroze, tromboflebite. Împreună cu păducelele au un rol mare în prevenirea cardiopatiei ischiemice, anghinei pectorale sau infarctului. Sunt extrem de utile cure de pudră de măceșe câte o lună primăvara și toamna. La venirea iernii se recomandă consum de sirop de măceșe timp de două luni, dar au efect și infuziile sau decocturile de măceșe.
8 – În bolile gastrointestinale – măceșele stimulează pofta de mâncare și digestia, au efect estringent, antidiareic, dar și ușor laxativ, diuretic, reglând astfel digestia. Pe lângă măceșe, florile și frunzele au efect antidizenteric. Măceșele sunt bune și în caz de gastrite, hemoragii digestive, crampe, senzații de vomă, enterocolite, inflamații ale intestinelor sau pentru eliminarea viermilor intestinali. În acest sens se recomandă consumul zilnic a două lingurițe (înainte de masă) de pulbere de măceșe crude sau uscate amestecată în raport de 2 la 1 cu miere. Pulberile, infuziile concentrate, decocturile vinurile de măceșe sau maceratele la rece se recomandă în caz de intoxicații stomacale. Î constipație se recomandă 1 / 2 l infuzie de măceșe îndulcită cu miere de mană consumată dimineața la trezire pe stomacul gol căci acizii pectici din măceșe îmbunătățesc tractul intestinal prin normalizarea florei intestinale. Decoctul de măceșe în combinație cu semințe are efect opus administrat în același mod, fiind un puternic adjuvant în caz de dizenterie. Contra colicilor abdominali se consumă zilnic câte 2 lingurițe de pudră de măceșe. Contra hemoroizilor se beau zilnic 2 căni de infuzie de flori de măceș care poate fi îndulcită cu miere.
9 – În bolile hepatobiliare – măceșele stimulează secreția biliară, ameliorează diverse afecțiuni hepatice, colicistitele, dischinezia biliară, litiaza și colicii biliari prin consumul zilnic a două pahare de infuzie de măceșe combinată, cu 30 minute înainte de mese timp de 30 zile după care se face o pauză de 10 zile și se reia cura. Această infuzie combate inflamația biliară, colicii sau formarea calculilor biliari. Totodată are efect asupra calculilor biliari mari deja formați. Vom continua.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
