Elevii din comuna Roșia de Amaradia au participat astăzi la o acțiune de plantare de arbori, în cadrul programului „Săptămâna Verde”.
„Săptămâna verde! Educație în natură!
Astăzi am avut o acțiune de amploare cu elevii din comuna Roșia de Amaradia, cadrele didactice și cu sprijinul domnului Drăgan Vintu, să plantăm puieți de arbori (frasin, paltin și gorun).
Dorim să avem o atitudine corespunzătoare față de mediul înconjurător, să promovăm o viață mai sănătoasă și un mediu înconjurător mai sănătos, dezvoltând și spiritul civic al cetățeanului”, este mesajul transmis de primarul Liviu Cotojman.