Aproximativ 4000 de apeluri la 112 în a doua zi din noul an

975

Aproape 4.000 de evenimente care au fost sesizate, majoritatea prin apel la 112, au necesitat intervenţia structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în a doua zi a anului 2021.

,,În urma acţiunilor desfăşurate de structurile MAI, au fost constatate aproximativ 7.900 de fapte contravenţionale. De asemenea, poliţiştii au început cercetările cu privire la 621 de posibile infracţiuni”, a spus Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Potrivit MAI, sâmbătă, nu a fost săvârşită nicio infracţiune de tâlhărie, faţă de anul trecut când, pe 2 ianuarie, au fost comise patru astfel de fapte.

În urma activităţilor de investigaţii, poliţiştii au prins în flagrant 114 autori de infracţiuni şi au fost depistate 10 persoane date în urmărire naţională sau internaţională.

Totodată, în ultimele 24 de ore au fost reţinute 437 de permise de conducere şi 101 certificate de înmatriculare.

,,În cea de a doua zi a anului, angajaţii MAI, alături de poliţiştii locali şi reprezentanţi ai altor instituţii, au continuat acţiiunile de verificare pentru respectarea măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic: s-au verificat peste 64.000 de persoane, 3.300 de operatori economici şi 144 operatori transport persoane şi aproximativ 7.500 de obiective de interes, dintre care 2.623 unităţi de alimentaţie. Au fost sancţionate peste 3.300 de persoane pentru că nu purtau masca de protecţie, 582 pentru că nu au respectat restricţiile de circulaţie, iar 26 pentru că au încălcat măsurile privind carantina sau izolarea. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte suma de 718.00 lei. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here