Aproape 80 de copii sub 3 ani suferă de malnutriţie

226

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, la sfârşitul trimestrului III al anului trecut, la nivelul judeţului nostru existau 79 de copii sub trei ani cu malnutriţie proteino-calorică. Doi dintre aceştia avea doar câteva luni de viaţă.

Contrar aşteptărilor, ponderea cea mai mare a cazurilor de malnutriţie proteino-calorică aflate în evidenţa DSP Gorj se înregistrează în mediul urban, respectiv 48 de cazuri din totalul de 79. „La sfârşitul celui de-al treilea semestru al anului trecut, la nivelul judeţului Gorj au intrat în evidenţă opt cazuri noi de malnutriţie proteino-calorică. Au rămas în evidenţele medicilor 79 de cazuri, 48 dintre ele provenind din mediul urban”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.
Spre deosebire de alte judeţe, Gorjul stă destul de bine în privinţa cazurilor de malnutriţie proteino-calorică. Totuşi, specialiştii spun că, din păcate, numărul acestora a cunoscut o uşoară creştere. Malnutriţia apare la copii de vârste mici din cauza alimentaţiei deficitare şi afectează toate organele, provocând oprirea creşterii şi dezvoltării copilului.
M.S.

1 COMENTARIU

  1. Pai cum sa nu fie malnutriti cu o alocatie de 42 RON ,domnii din conducere ar putea sa hraneasca un copil cu banii astia pe o luna? Asta e tara in care traim !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here