Aproape 400 de amenzi, aplicate într-o singură zi

331

politia rutiera (2)Poliţiştii gorjeni au desfăşurat joi o acţiune preventivă reactivă, în urma căreia au fost depistate 19 persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni şi aplicate 377 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 9 certificate de înmatriculare.

Acţiunile în sistem integrat au avut ca scop menţinerea climatului de linişte şi ordine publică pe raza judeţului Gorj, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, cu precădere în stradal. La acţiuni au participat peste 130 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a fraudelor, investigaţii criminale, criminalişti, luptători de intervenţie rapidă, 110 jandarmi, reprezentanţi ai Gărzii Financiare, I.T.M. Gorj şi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu. Pe parcursul acţiunilor, oamenii legii au arme confiscateconstatat 17 infracţiuni pentru care sunt cercetate 19 persoane, din care 2 au fost reţinute, şi au aplanat 27 de stări conflictuale. „Pentru abaterile constatate au fost aplicate 377 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 99.000 de lei. 25 au reprezentat încălcări ale normelor de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 54 ale prevederilor Legii nr. 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar alte peste 270 au vizat încălcări ale legislaţiei rutiere. Referitor la neregulile depistate în trafic, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 10 permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 12.300 de lei, pentru care agenţii economici controlaţi, nu deţineau documente justificative”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.

Arme deţinute ilegal, confiscate

În cadrul acestei acţiuni, poliţiştii au confiscat şi trei arme neletale, deţinute ilegale de trei gorjeni. „Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.P.J. Gorj au identificat 3 persoane, P.F.A., de 27 ani şi V.L., de 58 ani, ambii din comuna Scoarţa, judeţul Gorj şi S.G., de 66 ani, din municipiul Târgu-Jiu, care deţineau, fără drept, câte o armă neletală de tir cu aer comprimat, supuse autorizării. Cele trei arme neletale au fost indisponibilizate, poliţiştii întocmind pe numele suspecţilor dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept», faptă prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor”, a declarat Daniel Tică.

Minor de 16 ani, specializat în furtul de biciclete

Printre persoanele reţinute joi se numără şi un adolescent în vârstă de doar 16 ani, suspectat de comiterea mai multor furturi pe raza municipiului Motru.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, continuând investigaţiile în cauzele penale privind infracţiuni de furt comise pe raza de competenţă, au depistat suspectul unor astfel de fapte. Este vorba despre un minor de 16 ani, din localitate, suspectat că în perioada februarie – aprilie 2012, a comis 4 infracţiuni de furt, în sensul că a sustras 3 biciclete aparţinând unor cetăţeni din municipiul Motru şi un motoferăstrău, pe care şi l-a însuşit pe nedrept, dintr-o locuinţă în care a pătruns pe timpul nopţii. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au recuperat bunurile sustrase de către suspect, acestea fiind restituite părţilor vătămate”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Minorul a fost prezentat vineri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Acţiunea “Comunitatea în siguranţă” a fost desfăşurată de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care au acţionat pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, diminuarea fenomenului infracţional şi identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale şi comit fapte antisociale.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here