Aproape 25.000 lei au produs rezervele Spitalului Judeţean

326

De la începutul acestui an şi până în prezent, bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost suplimentat cu 24.500 lei datorită exploatării rezervelor unităţii. Se pare că pacienţii preferă luxul şi sunt dispuşi să plătească pentru el atunci când vine vorba de spitalizare. Pentru o noapte la rezervă un bolnav trebuie să scoată din buzunar 100 lei.

Cele mai profitabile rezerve ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se dovedesc a fi cele de la Pediatrie. De la inaugurarea lor şi până în prezent s-au încasat 11.500 de lei. Următoarele în clasament sunt cele de la Obstetrică, cu 10.200 lei. De asemenea, la Gastroenterologie s-a încasat 1.500 lei, iar la Cardiologie 1.250 lei. “De la începutul acestui an şi până în prezent am strâns la bugetul spitalului 24.500 lei, de la pacienţii care au optat pentru rezerve. S-au încasat 11.500 lei la Pediatrie, 10.200 la Obstetrică, 1.500 la Gastroenterologie şi 1.300 la Cardiologie”, a confirmat Narcis Mărgineanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Ideea lui Stănculete, profit nesperat
Prin urmare, rezervele Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu aduc unităţii un profit nesperat. Dotate cu televizoare, frigidere şi băi proprii, rezervele din cadrul SJU sunt dorite de pacienţi, care preferă să plătească pentru a beneficia de condiţii de spitalizare bune. O noapte la rezervă costă 100 de lei. Ideea modernizării şi dotării rezervelor a fost o iniţiativă lăudabilă, aparţinând managerului Vasile Stănculete. Primele rezerve care s-au modernizat au fost cele de la Obstetrică, acestea fiind şi cele mai solicitate, după cum confirmă managerul SJU Târgu-Jiu. Au urmat rezervele de la Pediatrie, care au fost dotate şi amenajate cu sprijinul unor sponsori. Atât acestea, cât şi cele existente în cadrul secţiei Cardiologie sunt solicitate de pacienţii care preferă să plătească o sută de lei pe zi pentru a sta singuri într-o încăpere modernă, unde beneficiază de cele mai bune condiţii. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu îşi doreşte să facă şi alte rezerve, astfel încât fiecare secţie a unităţii să deţină cel puţin o rezervă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here