Aproape 170 de preşcolari, la grădiniţă pe timp de vară

353

În această perioadă, majoritatea copiilor se bucură din plin de zilele de vară. Sunt, totuşi, destul de mulţi părinţi care nu au cu cine să-şi lase micuţii, ducându-i la grădiniţă şi pe parcursul vacanţei. La ora actuală aproape 170 de preşcolari merg la cele cinci grădiniţe cu program prelungit care sunt deschise şi pe timpul verii.

Nu mai puţin de 167 de preşcolari se trezesc devreme în fiecare dimineaţă de vară pentru a merge la grădiniţă. Pentru ei vacanţa de vară se limitează la puţine zile libere pe care părinţii reuşesc să le obţină, în rest, micuţii sunt duşi la grădiniţă. „Avem grădiniţe cu program prelungit care sunt în funcţiune cu un număr de circa 170 de copii: Grădiniţa 4, Grădiniţa 3, Grădiniţa 8, Grădiniţa 10 şi Grădiniţa 5”, confirmă Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu.
Trebuie menţionat faptul că preşcolarii care merg la grădiniţă pe perioada verii au un program lejer, axat, în principal, pe jocuri educative. Ei sunt supravegheaţi de angajaţii grădiniţelor, dar din unităţile de învăţământ menţionate nu lipseşte nici personalul medical care continuă să supravegheze starea de sănătate a micuţilor şi pe parcursul lunilor de vară.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here