Aproape 14.000 de fermieri gorjeni, autorizaţi la plata în avans pe 2016

470

Conducerea Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a anunţat faptul că până la mijlocul acestei luni, respectiv până la 15 noiembrie, au fost autorizaţi la plată circa 14.000 de fermieri, care vor intra în posesia avansurilor aferente campaniei 2016.

Directorul adjunct al APIA Gorj, Mihai Versin, a făcut cunoscut faptul că plăţile în avans vor fi făcute la termen către fermierii autorizaţi la plată, urmând ca ulterior datei de 1 decembrie să înceapă plăţile finale. “Din cei 18.329 de fermieri din judeţ care au depus cereri unice de plată în campania 2016, până la 15 noiembrie, am autorizat la plată 13.985 de fermieri, adică 76% din numărul total. Termenul de autorizare este data de 30 noiembrie. Practic, în perioada 16 octombrie-30 noiembrie se fac plăţile pentru avansurile de 70%, urmând ca de la 1 decembrie să înceapă plata regulară, adică diferenţa de plată. În această campanie, la centrele noastre, din cele 18.329 de cereri depuse, 1.599 au fost numai în sector animalier. De asemenea, pentru procedura de control în teren au fost eşantionaţi 356 de fermieri”, a declarat Versin.

Avansuri diferite în funcţie de scheme
Fermierii gorjeni primesc în aceste zile avansurile pentru plăţile directe, plătite din FEGA, aprobate prin hotărâre de guvern, pentru următoarele scheme de plată: plată unică pe suprafaţă (SAPS); plată redistributivă; plată pentru practici benefice pentru climă şi mediu (înverzire); plată pentru tinerii fermieri. În acest an, cuantumul plăţilor directe este superior faţă de anul anterior, respectiv: pentru SAPS subvenţia este echivalentă a 97 de euro/hectar, faţă de 79 de euro/hectar cât era anul anterior; plata redistributivă – nivelul 1 – 5 euro/hectar, nivelul 2 – 48,85 euro/hectar; plata pe înverzire – 57,37 euro/hectar, iar plata pentru tineri fermieri – 22,87 euro/hectar.
Potrivit art.1 din Regulamentul (UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafaţă şi legate de animale, precum şi de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce priveşte plăţile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de: “(…) până la 70% în cazul plăţilor directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here