Aproape 13 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

898

Începând din această dimineață vor fi primite proiecte pe sM 5.1 – Sprijin pentru investiţiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele dezastrelor naturale, ale fenomenelor climatice nefavorabile şi ale evenimentelor catastrofale probabile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), suma alocată pentru beneficiarii publici fiind de 4.750.000 euro, iar pentru cei privaţi, în cadrul aceleaşi submăsuri, de 8.289.804 euro.

Sesiunea de primire de proiecte va fi deschisă până la data de 31 iulie 2020, ora 16:00. Potrivit MADR, din suma totală alocată beneficiari publici, de 4,75 milioane de euro, cele mai multe fonduri vor fi destinate pentru achiziţia de instalaţii de dezinfecţie, circa 2,31 milioane de euro, urmate de 1,7 milioane de euro pentru autoutilitare probe şi dotare laboratoare, iar pentru camere frigorifice – 740.000 de euro.

„În ceea ce priveşte sM 5.1 ce se adresează beneficiarilor publici facem precizarea că între investiţiile eligibile se numără instalaţiile de dezinfecţie şi dezinsecţie, autoutilitarele pentru transportul probelor, dotarea laboratoarelor, achiziţionarea de camere frigorifice etc. Plafonul maxim al acestei submăsuri este de 100.000 euro/proiect, pentru echipamentele şi instrumentarul de determinare şi diagnostic, mijloace specializate de transport a probelor, respectiv 20.000 euro/proiect, în cazul camerelor frigorifice, iar pentru pentru investiţii în instalaţii de dezinfecţie şi dezinsecţie este prevăzută o valoare de 30.000 euro/proiect. Pentru această categorie, rata sprijinului public nerambursabil este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile, iar în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv există o legătură între investiţie şi potenţialul de producţie şi autoritatea publică acţionează în numele diferiţilor fermieri şi se demonstrează caracterul colectiv al investiţiei, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 100% din totalul cheltuielilor eligibile”, au transmis reprezentanţii MADR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here