Aproape 10 mii de dosare, reanalizate de Casa de Pensii Gorj

558

Comisiile Casei Naţionale de Pensii au reexaminat dosarele a circa 10.000 de pensionari de invaliditate de la nivelul judeţului nostru. În urma verificărilor, au existat zeci de depensionări, schimbări în grade inferioare şi peste 140 de treceri în grade superioare de invaliditate.

Potrivit Danielei Negoiţă, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, pe tot parcursul anului trecut, au fost reanalizate un număr total de 9.716 de dosare de invaliditate. “În urma acestor revizuiri, s-au făcut 22 de depensionări ca urmare a refacerii totale a capacităţii de muncă a persoanelor în cauză, care erau pensionate pe caz de boală. De asemenea, s-au constatat şi 47 de ameliorări adică pensionarii au trecut într-un grad inferior; dar şi agravări ale bolilor, în sensul că pensionarii au fost trecuţi dintr-un grad de invaliditate inferior într-unul superior, la această categorie înregistrându-se 142 de cazuri. Restul dosarelor revizuite au avut drept răspuns menţinerea în acelaşi grad de invaliditate pe care pensionarii l-au avut anterior”, a precizat reprezentanta Casei Judeţene de Pensii Gorj. Cei mai mulţi pensionari pe caz de boală din Gorj suferă de boli neurologice, neoplasme, boli cardiovasculare, boli psihice, interne şi osteoarticulare.
În raport cu cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este: de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire; de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de îngrijire; de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Expertiza medicală a capacităţii de muncă este o formă de asistenţă medico-socială care evaluează, prin metode şi tehnici specifice, capacitatea de muncă a persoanelor cu diferite tulburări morfologice şi funcţionale, în vederea prestaţiilor de asigurări sociale (medicina de asigurări sociale).

Nu se pot cumula cu alte venituri
Încadrarea în unul din gradele de invaliditate se face în urma unei expertize medicale efectuate de medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă, în urma cererii şi documentelor depuse de solicitant. Cererea de pensionare, împreună cu actele doveditoare, se depune de către solicitant la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a acestuia. Pensionarii de invaliditate cu gradele I şi II de invaliditate nu pot cumula pensia de invaliditate cu alte venituri obţinute din activitate profesională. Totodată, pensionarii de invaliditate cu gradul III pot cumula pensia de invaliditate cu venituri din activitate profesională, dar nu pot lucra cu contract de muncă pe o perioadă ce depăşeşte jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here