Omul trăiește într-un anumit spațiu și într-o anumită epocă, societalul prinzându-l în vârteju-i amețitor, din care, dacă nu înțelege valorile acelui prezent, dar și cele ale trecutului, nu poate înțelege noutatea de mâine, viitorul. Când nevoile lui coincid cu aspirațiile cele mai înalte ale timpului și ale nației, din care face parte, când merge în întâmpinarea lor și se nevolnicește cu toată ființa pentru a adefini o realitate istorică, acel om ales a îmbrăcat haina și lumina apostolatului. Iar pentru a vedea foarte departe, omul predestinat apostolatului se străduiește necontenit a urca câte de sus, în sine și în sfera unde i-a fost hărăzit destinul. Un asemenea om predestinat apostolatului a fost ,,nemuritorul luptător al condeiului”, George Barițiu. Faptele-i sunt cunoscute, istoria așezându-l pe locu-i binemeritat; cum el a umplut în timpul vieții, cu scrisul, rafturi lungi de carte, așa și urmașii, din dorința de a pătrunde în adâncimea gândului și sufletului acestuia, s-au întrecut în cercetarea și descrierea muncii făcute cu țel și râvnă pe ogorul sfânt al naționalității, Barițiu făcând un cult din adorația supremă a acesteia. Încerca-vom și noi, sumar, să aflăm cum a curs viața acestui luptător pentru limbă, lege și naționalitate românească. Cum contemporanii l-au numit cu admirație ,,decanul presei românești”, la drum ne va însoți presa timpului, care mult a glăsuit despre el și despre iubirea sa dezinteresată față de națiune. Apostolul ,,redeșteptării noastre naționale”, George Barițiu s-a născut în 12 mai 1812, în satul Jucul de Jos, din actualul județ Cluj. Tatăl său era preot greco-catolic, format în atmosfera de entuziasm și regenerare națională și culturală a Școlii Ardelene. Cursurile școlii primare le-a făcut la școala maghiară din Trascău, iar cele secundare la Gimnaziul din Blaj, după care, între anii 1827-1831, urmează cursurile Liceului Piariștilor din Cluj, secția filosofie. Absolvind cu succes deplin cursurile liceale, în 1831 se întoarce în Blaj, ,,fiind atunci numai la Blaj şcoli româneşti mai înalte, românii şi din părţi depărtate işi duceau băieţii acolo”, unde, timp de patru ani, va urma cursurile superioare de teologie. Câtă râvnă a depus tânărul Barițiu în studierea clasicilor, în studierea părinților bisericii, căci gândul cel dintâi îi fusese ,,să îndrepte inima omului, să-l înveţe a iubi pe de-aproapele şi să-i pregătească sufletul pentru lumea viitoare”. Aici, după cum va spune în testamentul său, a învățat ,,a rămânea român”. După finalizarea studiilor superioare, în anul 1835, timp de un an, George Barițiu funcționează ca profesor de fizică la gimnaziul din Blaj. Așa cum va spune Nicolae Iorga, ,,a știut să descopere totdeauna locul, punctul unde trebuia dusă lupta pentru neamul său și să se înfățișeze acolo cu steagul în mână, jertfind odihna sa, interesul său”. La răscruce de drumuri, la întrebarea apostolească ,,Quo vadis?”, fiul de preot a răspuns fără a sta prea mult pe gânduri. Dumnezeu îi vorbise. În alt loc era nevoie de el, acela fiind ogorul naționalității. Dar era atât de vast…unde, anume? Mintea sa ageră a găsit răspunsul: ,,Mă uitai împrejur în Ardealul tot, școli priveam: vedeam multe, dar nu românești, o, nu!… Numai singur la Blaj pentru români și aci pentru cinci sute de tineri pe an…”. Așadar, ,,școli sunt de lipsă, școli!” Înavuțit cu multe cunoștințe și îmbibat de seva naționalității, a simțit că era nevoie de școli, era nevoie de oameni care să le deschidă și să le slujească cu credință, era nevoie să-i deștepte pe români, să-i ridice la o altă stare morală și de încredere. Încălzit la flacăra culturii și naționalității din Blaj, nutrind mare admirație pentru antecesorii care dovediseră apostolat în deschiderea de școli pentru români, în anul 1836 răspunde invitației de a ocupa postul de profesor, devenit vacant, la școala românească din Brașov, întemeiată cu puțin timp înainte. Un răspuns la întrebarea de ce a ales Brașovul, a dat tot Iorga: ,,el primi să fie dascăl la neuniții din Baroșv, nu pentru leafă, care era sărăcăcioasă, ci pentru însemnătatea acestui centru românesc din Brașov și pentru foloasele ce trebuiau să izvorască pentru neam din aducerea la crezul național a acestui vechi cuib de negustori interesați de dreptcredincioși înainte de toate”. Aici va preda mai multe discipline, între care gramatica limbii române și germane, geografia, istoria, limba latină etc. În scurt timp acolo i se vor alătura Andrei Mureșanu și, la liceul catolic, Iacob Mureșanu. Așa cum îl vor păstra în memorie brașovenii, Barițiu a lucrat mult și bine pe ogorul școlii din acest important centru românesc comercial și de interferențe culturale. Deși de altă confesiune, față de elevii săi, i-a învățat ,,să fie români înflăcăraţi, oameni cu frica lui Dumnezeu, propagatori zeloşi ai culturii româneşti”. Pe acest ogor, unde era nevoie de un îndemn, acolo era și el. Pana lui măiastră va scrie în mai 1851 ,,ruga” către ministerul de culte și instrucțiune publică din Viena pentru zidirea unui gimnaziu românesc în Brașov. Cum vor scrie ziarele, în ziua de 14 septembrie 1851, alături de ,,o grupă de entuziaști din societatea cea mai bună” din oraș,care ,,apucară în mână sapa și hârlețul”, a participat la începerea lucrărilor la clădirea ,,Ierusalimului românesc”, așa cum a fost denumită strădania de a ridica în Brașov gimnaziul român. La propunerea lui s-a format în 1837 un fond al şcolii românești din cetatea Braşovului. În acest oraș cu vechi tradiții comerciale, câtă nevoie era de o școală care să formeze tineri cu un minim de cunoștințe în domeniu. Vizionar, Barițiu, în calitate de director al gimnaziului din Brașov, a propus în februarie 1855 înființarea unei școli comerciale în oraș. Unde-i era gândul fiindu-i și fapta, Barițiu introduce la școala unde era învățător și director o clasă „pregătitoare pentru comerț”, destinată tinerilor care voiau să devină negustori, aici, pe lângă materiile generale de studiu, fiind și materii cu profil economic. Visul de a vedea în Brașov o școală pentru fete i se va împlini la 15 septembrie 1886, când se va deschide Școala de fete cu internat a Astrei. Și câte alte binefaceri n-a făcut Barițiu pentru brașovenii, în anii 1836-1845! Barițiu simte că un ogor mai întins are nevoie de truda și ideile ce-l animau. Acel ogor era poporul întreg. Iar ca flăcările, ce-i aprinseseră conștiința, să încălzească inimile românilor, era nevoie de o tribună de unde să se poată cultiva sentimentul și cultura națională. Astfel încolțește în gândul său, înaripat de visuri mărețe, ideea de a fi învățătorul smerit al poporului.
Gândul ,,l-a biruit”, și, în ianuarie 1838, înfiinţează ,,Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, tipograf fiind Johann Gӧtt. La aproape jumătate de an de la lansarea publicației, în numărul din 7 mai 1838, Barițiu făcea un mic bilanț al primirii acesteia de către publicul cititor, din care reiese dorința acestuia ca ,,Foaia Literară”, așa cum se numise inițial, să răspundă nevoilor de lectură crescânde, dar și celor sufletești, de simțire națională. Pentru că primise înștiințări că ,,în aceasta intră prea multe lucruri abstracte, științifice, care cu cât folosesc mai mult celor literați, cu atât râmân neînțelese de cei din plasa cititorilor cea de mijloc”, Barițiu informează publicul cititor că, ,,de aci înainte numita foaie va cuprinde mai ales trei feluri de articole:pentru minte, inimă și literatură”, prin această structură răspunzând celor ,,însetați de lucruri folositoare”. De aici înainte, viața lui George Barițiu va aparține în întregime națiunii, asupra căreia va revărsa ,,comori neprețuite de bogății morale”. La 12 martie 1838 apare primul număr al Gazetei de Transilvania, în care Barițiu va enunța programul acesteia, prima dintre griji fiind dezvoltarea gustului pentru citit, pentru că ,,gustul de citit este până acum la noi foarte puțin”. Lipsa gustului pentru citit o vedea în metoda de predare din școlile, așa puține, câte erau, deoarece ,,nu erau îndemnătoare la o cultură mai slobodă și mai înaltă”, dimpotrivă ,,împovăra memoria cu apăsarea înțelesului și a judecății tinerilor”. Dar Barițiu merge și mai în adâncul ,,relelor”; cărțile indicate tinerilor nu le folosesc sufletului, așa că, după ce au trecut dintr-un an în altul de studiu ,,trântesc cărțile și clasicii cei scumpi”, deoarece au văzut în ele ,,numa’ spini, iar dulceața nu au simțit niciodată”.
(Va urma)
Dumitru Cauc
