Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că autorizarea la plată a fermierilor se face în continuare în ritm susținut. Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) asigură tot suportul ca sumele necesare efectuării plăților către fermieri să fie acordate în regim de urgență conform solicitărilor transmise de Agenție. ”O nouă zi foarte bună pentru fermierii români, dar și pentru APIA. Continuăm autorizarea cu sume mari până la epuizarea tuturor dosarelor elibigile la plată”, a declarat directorul general al APIA, Cornel Turcescu.
Astfel, luni, 26 februarie, Agenția a autorizat la plată alți 18.261 beneficiari, cu o sumă totală de 396.026.812,52 lei, astfel: 67.050.541,15 lei de la Bugetul Național (BN); 325.607.128,48 lei din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Intervențiile autorizate la plată în această tranșă sunt următoarele: Ajutoare Naționale Tranzitorii – ANT vegetal (ANT 1, ANT 4 și ANT 6) și ANT zootehnic (ANTZ 9), PD-01 – BIS, PD-02 – CRISS, PD-03 – CIS-YF, M10, M11, M13, PD-04, PD-21, PD-22, PD-23 și PD-24.
”Reamintim că plățile pentru ANT sector vegetal/zootehnic – Campania 2023 se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 3 din 2 octombrie 2023”, au transmis reprezentanții APIA Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă.
C.P.