APIA Gorj demarează campania de plată în avans a Cererilor unice

768

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16 octombrie 2019 va demara Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2019. În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013, și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013.Este de precizat faptul că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3. Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,6635 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06. Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și ale Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 69/25.01.2019 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here