APIA Gorj: Arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente, interzisă

7051

Centrul județean Gorj al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor asupra interdicției arderii miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente, reamintind totodată că astfel de fapte reprezintă încălcarea angajamentelor asumate la depunerea cererilor de plată la APIA și pot duce chiar la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru anul în curs.

„Respectivele fapte reprezintă încălcarea angajamentelor asumate la depunerea cererilor de plată la APIA, în ceea ce privește respectarea normelor de eco-condiționalitate, respectiv a bunelor condiţii agricole şi de mediu care condiționează primirea, totală sau parțială, a sprijinului financiar acordat prin intermediul instituției noastre. Totodată, aceste fapte atrag sancțiuni administrative prin aplicarea de reduceri la sumele autorizate la plată, care pot ajunge chiar la excluderea de la plata sprijinului financiar pentru anul în curs (de la 5% până la 100%), în funcție de amploarea (răspândirea la terenuri sau exploatații învecinate) şi persistența în timp a urmărilor produse. Gravitatea faptei este întotdeauna mare, indiferent de suprafața afectată, și atrage efectuarea controlului APIA la toate parcelele fermei, inclusiv cele neafectate de astfel de fapte”, a transmis APIA Gorj, prin intermediul unui comunicat de presă. În cazul în care fermierul constată că suprafețe ale exploatației sale au fost arse, focul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi penalizat, acesta trebuie să prezinte la APIA, în decurs de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, o copie după sesizarea depusă și înregistrată la Poliție sau la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență privind producerea acestui fapt.

Protocol de colaborare pentru depistarea celor care ard terenurile
Pentru a întări măsurile de verificare a respectării de către fermieri a acestei interdicții, APIA a încheiat Protocolul nr. P 205/10.04.2019 // 2330/GM/08.04.2019 // 2848/08.04.2019 de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale a bunelor condiţii agricole şi de mediu, referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, pentru protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor. Potrivit Protocolului de colaborare, APIA va fi informată de către GNM și IGSU asupra unui eveniment (ardere) prin transmiterea prin email, sms, etc., de fotografii georeferențiate, executate la fata locului, în vederea marcării cu acuratețe a zonelor în care au avut loc arderile. Reprezentanții APIA identifică fermierul/fermierii pe terenul căruia/cărora a avut loc arderea și efectuează verificări la fața locului în scopul întocmirii raportului/rapoartelor de control. În temeiul prevederilor art.91, alin. (1) și (2), art. 97, alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, pe toată suprafața agricolă a exploatației, coroborate cu cele ale art. 1 și art. 4, pct. 1, din Anexa nr. 1 la Ordinul MADR nr. 999/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ,,în situaţia în care nu sunt respectate normele privind ecocondiţionalitatea în orice moment în cursul anului calendaristic în cauză şi când respectiva neconformitate este rezultatul unei acţiuni sau omisiuni direct imputabile beneficiarului care a solicitat plăţi în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin privind schemele de plăţi directe sunt aplicate sancţiuni administrative sub forma unor reduceri sau a unor excluderi din cuantumul total al plăţilor efectuate sau care urmează să fie efectuate beneficiarului”, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a anumitor circumstanțelor excepționale (de la 5% până la 100%). „Rugăm fermierii să evalueze corect riscurile și să conștientizeze că intensificarea incendierii miriștilor și resturilor vegetale rezultate după recoltarea culturilor de pe terenurile arabile are consecințe negative atât asupra solului și mediului înconjurător, cât și asupra siguranței și sănătății oamenilor și animalelor”, atrag atenția reprezentanții APIA Gorj.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.