APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 ,,Bunăstarea animalelor”

1147

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, începând cu data de 08 februarie 2021, a demarat activitatea de eliberare de adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 ,,Bunăstarea animalelor”, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2021.

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2021, pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor – pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări. Până în prezent, Agenția a încheiat Convenții cu următoarele instituții bancare și nebancare și cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile mici și mijlocii (FNGCIMM): APIA – BRD – FGCR; APIA – CEC Bank – FGCR/FNGCIMM; APIA – Credit Agricole – FGCR; APIA – Creditcoop – FGCR; APIA – Eximbank – FGCR/FNGCIMM; APIA – FRGCIP – IFN SA; APIA – Intesa SanPaolo – FGCR; APIA – Libra Internet Bank – FGCR; APIA – OTP – FGCR; APIA – Patria Bank – FGCR; APIA – Raiffeisen Bank – FGCR; APIA – Banca Românească – FGCR; APIA -Techcventures – FGCR; APIA – Banca Transilvania – FGCR/FNGCIMM; APIA – Unicredit – FNGCIMM.
Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2021. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2021. Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se regăsesc postate pe site-ul instituției www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale. ,,Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maxim 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor. Reamintim fermierilor ca potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013, cu modificările și completările ulterioare, ordin care stabilește condițiile în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%. În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii”, a transmis conducerea APIA.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here