Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 2 decembrie 2024, autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2024. Astfel, până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 15.737 fermieri cu suma totală de 3.173.020,45 euro (15.786.885,84 lei), din care: 2.662.533,14 euro (13.246.905,56 lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 433.904,11 euro (2.158.920,95 lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 76.583,20 euro (381.059,33 lei) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
”Reamintim că în Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile DR (dezvoltare rurală) se efectuează de către AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9753 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9756 lei/euro. APIA va continua autorizarea și efectuarea plăților aferente Campaniei 2024 în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți”, au transmis reprezentanții instituției.