APIA a achitat un avans de peste 1 miliard de euro la subvențiile pentru fermieri

743

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că pentru cei 727.257 de fermieri eligibili la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2018, s-a autorizat și plătit suma totală de 1.062.267.990 de euro astfel: 801.389.696 de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 217.609.842 de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 43.268.452 de euro cofinanțare de la bugetul național. Este de precizat faptul că în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2018 a efectuat plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul 2 din Regulamentul UE nr. 1306/2013. Plățile s-au efectuat la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană astfel: 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al UE, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA; 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29 decembrie 2017 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 448/01 din 30 decembrie 2017, pentru plățile finanțate din FEADR.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here