Apelul Ministerului Educației, după ce subiectele de la Bac au ajuns în spațiul public

476

Ministerul Educației a reacționat după ce subiectele de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat au fost distribuite în spațiul public în timpul desfășurării examenului. Incidentele au avut loc în Gorj și Sălaj.

„Urmare a distribuirii în spațiul public, în timpul probei scrise de luni, a unor fotografii ce conțineau unul dintre subiectele la Limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat 2024, de către mai multe publicații online, reprezentanții Comisiei județului Gorj de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului Târgu Jiu, s-au deplasat la centrul de examen identificat ca fiind sursa de proveniență a fotografiilor. Conform unui comunicat al IPJ Gorj, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
De asemenea, în urma a distribuirii în spațiul public a unei alte fotografii cu subiecte a cărei sursă a fost identificată ca fiind un centru de examen din județul Sălaj, reprezentanții Comisiei județului Sălaj de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, împreună cu reprezentanți ai Poliției locale, s-au deplasat la fața locului, pentru cercetări privind circumstanțele în care fotografia a fot realizată și transmisă.
Având în vedere riscul ca astfel de evenimente să pună sub semnul îndoielii corectitudinea desfășurării acestui examen, dincolo de consecințele aplicabile conform legislației în vigoare, facem un apel către toți cei implicați în organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat 2024 să-și îndeplinească cu responsabilitate atribuțiile ce le revin în funcție de rol”, a transmis Ministerul Educației.
De asemenea, reprezentanții ministerului au făcut un apel „la responsabilitate din partea reprezentanților media în ceea ce privește momentul distribuirii subiectelor în spațiul public, în situația în care sunt în posesia acestora înainte de încheierea intervalului de timp maxim alocat rezolvării lor”. Un elev de la centru de examen constituit la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din Târgu Jiu este bănuit de distribuirea subiectelor în mediul online. Și marți, la proba obligatorie a profilului, subiectele de la Matematică sau Istorie „au răsuflat” în spațiul public, la scurt timp după începerea examenului, fiind incriminate centre de examen din București și Constanța.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. In ce țară trăim, hoția și furtul au ajuns la rang de virtute. Există o zicală ” pestele de la cap se împute” . Păi dacă așa ziși mai marii țării se folosesc de banii românilor pentru plimbat cu avioane de lux in toate țările lumii, dacă niste troglodiți fac legi după propriile interese, dacă niste prăpădiți de aleși locali își folosesc firmele pentru furt din banii oamenilor, dacă furtul voturilor la alegeri a devenit un sport national, dacă acești impostori de așa ziși politicieni fură ziua în amiaza mare cu portbagajul, ce exemplu și mod de a se descurca în viața să aibă acești elevi decât hoția, furtul și smeneala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here