Apele Române și Agenția Mediului întârzie să exprime un punct de vedere în legătură cu continuarea lucrărilor la microhidrocentralele de pe Jiu

1872

Ministerul Energiei a lămurit situația privind investiția hidrotehnică de pe râul Jiu, într-un răspuns remis președintelui PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, în urma unei întrebări adresate ministrului Virgil Popescu. Practic, reprezentanții societății Hidroelectrica SA confirmă un paradox cunoscut deja, acela că instituții ale statului devin excesiv de minuțioase atunci când e vorba despre investiții extrem de importante ale societăților la care statul este acționar majoritar, iar documentațiile sunt vizate cu mare greutate. Concret, Hidroelectrica SA așteaptă de aproape patru luni, de la Agenția Națională de Protecția Mediului și Administrația Națională Apele Române, un punct de vedere asupra documentațiilor depuse, precum și stabilirea Calendarului pentru etapele finale ale autorizării, premergătoare obținerii Acordului de Mediu.

Deputatul Mihai Weber a fost interesat să afle, de la Ministerul Energiei, oportunitatea finalizării proiectului de investiții la microhidrocentralele de pe râul Jiu, în contextul crizei energetice din România, un proiect de interes național, așa cum s-a statuat printr-un act normativ, iar punctul de vedere al Hidroelectrica SA relevă faptul că, atunci când vine vorba despre un interes uriaș al statului, cum ar fi punerea în funcțiune a trei capacități de producție, cu o putere instalată, însumată, de 65 MW, instituțiile statului parcă fac front comun cu asociațiile de mediu pentru a pune piedici, iar documentațiile depuse spre avizare se mișcă extrem de greoi pe circuitul birocratic.
Pentru continuarea și finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții ,,Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sector Livezeni-Bumbești”, la finalul lunii iulie a acestui an, fost obținut acordul de funcționare în condiții de siguranță a barajului Livezeni emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acordul de funcționare în siguranță reprezintă actul care consfințește respectarea exigențelor de performanță referitoare la siguranța barajelor în faza de proiectare a construcțiilor noi sau la proiectarea unor intervenții constructive care modifică parametrii de bază ai construcțiilor existente. Acordul de funcționare în siguranță condiționează obținerea Autorizației de construire. Mai apoi, pe 30 august, a fost depus la Agenția Națională de Protecția Mediului ,,Studiul de evaluare adecvată” și la Agenția Națională Apele Române ,,Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă”, iar de atunci, Hidroelectrica SA așteaptă de la cele două instituții punctul de vedere asupra documentațiilor depuse, precum și stabilirea Calendarului pentru etapele finale ale autorizării, premergătoare obținerii Acordului de Mediu. Asta după ce, timp de un an, Agenția Națională Apele Române a cerut lămuriri la toate documentațiile depuse de Hidroelectrica, inclusiv pe impactul asupra mediului, Studiul de evaluare adecvată și Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, ultimul fiind revizuit, după ce instituția a avut mai multe observații, una dintre ele fiind solicitarea calcului debitului ecologic în locul debitului de servitute în secțiunea baraj Livezeni. Mai mult, au fost obținute Certificatele de urbanism atât de la Consiliul Județean Gorj, cât și de la Consiliul Județean Hunedoara. Reamintim că, în martie 2017, Asociația Bankwatch România a solicitat în instanță anularea autorizațiilor de construire, iar Hidroelectrica SA a câștigat în prima instanță, numai că, în luna decembrie a aceluiași an, Curtea de Apel București a decis anularea autorizațiilor de construire, așa că societatea a fost nevoită să anunțe companiile care efectuau lucrările despre acest fapt și a dispus sistarea lucrărilor de execuție, în condițiile în care stadiul de realizare a obiectivului era de 88,9%.
Claudiu Matei

3 COMENTARII

  1. Asa cum am solicitat acum doi ani in discutiile cu conducatorii hidro, trebuia demarata o actiune nationala de obtinere a acordului prin semnatura a populatiei din zona, acord care consideram ca este mai important decat ,,parerea ” unor consumatori de bani publici.

    • Care sunteti voi, cei care considerati ca nu conteaza ce scrie in lege, ci doar manipularile voastre populiste? Care sunteti voi, care va inchipuiti ca o parte a populatiei poate decide ca cei care iubesc Jiul sa ramana fara Jiu? Asa credeti ca se face democratie, facandu-ne rau unii la altii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here