Rezerva de apă este în scădere, dar suficientă, anunță Administrația Națională „Apele Române” , care atrage atenția că resursele de apă trebuie folosite rațional, astfel încât să ajungă la toată lumea.
ANAR estimează că, la sfârșitul lunii iulie, în cele 40 principale lacuri de acumulare cu rol important în alimentarea cu apă pentru populație, industrii și producția de energie electrică pentru Sistemul Energetic Național, se va menține un coeficient de umplere de peste 70%.
În ceea ce privește situația alimentărilor cu apă în regim centralizat (aparținând operatorilor de apă-canal),214 localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița, Dolj și Bihor (17 județe) primesc apă la program.
În 345 de localități din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Hunedoara, Sălaj (11 județe) sunt fântâni secate parțial, unde autoritățile locale și Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență iau măsuri de transport a necesarului de apă sau măsuri de denisipare/decolmatare a puțuri.