După cum ştim răbdarea este una din marile virtuţi omeneşti, dar ca şi în cazul prostiei, nimeni nu trebuie să abuzeze de ea. În cazul românului am mai putea adăuga faptul că răbdarea îi este chiar specifică, dar există un dar !?… şi are un prag, o limită de suportabilitate, care şi pentru noi românii a ajuns aproape la cota superioară. Toţi trebuie să ţinem seama şi să nu pierdem interesul pentru răbdare, ca să nu ne pierdem memoria referitor la nerăbdare, căci viaţa-i viaţă şi toţi avem dreptul la o viaţă decentă în căminul nostru, în ţara noastră, iar cei care s-au opus odinioară să nu se mai opună, parcă cu mai multă vehemenţă şi acum, căci ulciorul nu merge de multe ori la apă (vezi înţelepciunea populară).
Într-adevăr noi ne-am cumpărat libertatea cu sânge vărsat în devălmăşie, dar n-am prea ştiut ce să facem cu ea şi, fiind de bună-credinţă am cedat-o unora împătimiţi de putere şi egolatrie şi fără pic de simţ civic – de neinspiraţi şi nepricepuţi la dorul ţării. Deşi nu-i înţelegem noi tot îi iubim, c-aşa ne-ndeamnă Domnul – ca oameni să-i cinstim. Dar faptul că nu i-am cunoscut prea bine a devenit primejdios pentru prea mulţi şi după cum spunea Nicolae Iorga: Istoria îşi bate joc de cei pe care nu o cunosc repetându-se – şi asta vedem zi de zi. Trebuie să înţeleagă toţi « că acceptăm sugestia, dar nu şi subjugarea» după cum spunea Lucian Blaga. Dar noi suntem optimişti şi trebuie să respectăm şi ce spunea Bulgakov: „Când realitatea te trage în jos – uită-te în sus”, eu aş adăuga şi luptă „căci fără luptă nu există merite, fără merite nu există răsplată iar fără acţiune nu există viaţă”. (V.G.Belinki).
Vasile Ponea
