Apel către spitale – Peste 1.000 de medici nu au unde să se angajeze

1933

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre cei 1.000 de noi medici specialişti care nu au unde să se angajeze. Acesta a transmis că va face un apel către spitale să scoată posturi la concurs și că speră să se rezolve situația cât mai repede.

Acesta a făcut un apel către spitale să scoată posturi la concurs, chiar dacă e în vigoare ordonanţa care limitează angajările la stat. El a mai spus că nu este normal ca peste 1.000 de noi medici specialişti să nu aibă loc de muncă.„Am făcut un apel la toate spitalele din România să scoată posturile la concurs. Acum, sigur, ne găsim într-o perioadă în care există o ordonanţă care limitează angajările în toate sectoarele, nu numai în sectorul sanitar şi au fost diverse discuţii, dacă sănătatea şi învăţământul sunt sau nu incluse în această ordonanţă. Eu o să fac, din nou, apel la spitale, să solicite posturile de medici, de asistenţi medicali, de care au nevoie şi să le scoată la concurs şi vă promit că voi face un Memorandum în Guvern ca să aprobe scoaterea la concurs a acestor posturi, chiar dacă există în vigoare această ordonanţă”, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, ministrul, citat de Evenimentul Zilei.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la cei peste 1.000 de noi medici specialişti care acum nu se vor putea angaja în sistemul de sănătate.

„Mai mult, avem acum peste 1000 de tineri medici care au susţinut examenul de specialitate, care s-a încheiat săptămâna trecută, la nivel naţional. Mi se pare o nedreptate şi nu pot să o accept şi nu are niciun fel de raţionalitate să avem peste 1.000 de medici care au devenit specialişti şi ei să nu aibă unde să lucreze. Sunt convins că Guvernul va aproba un astfel de memorandum care să permită ocuparea posturilor libere de către medicii care nu au în momentul de faţă un angajament. Această mie de specialişti care tocmai a susţinut examen, este probabil cel mai bun exemplu, trebuie să îi angajăm aici, în ţară, avem nevoie de ei. Nu trebuie să încurajăm în niciun fel imigraţia personalului medical calificat”, a declarat Rafila.

1 COMENTARIU

  1. Cretinismul ridicat la rang de guvernare, ne plângem de lipsa personalului medical in toată țara dar interzicem angajarea celor calificați dar fara loc de muncă. Se pot angaja nu mai p.c.r. ( aici sunt incluse și amantele) pentru aceștia existând , așa-zisele, posturi unice. Ăsta este cel mai mare necaz al nostru; de 33 de ani suntem conduși de hoți ,mincinoși, incompetenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here