Apartamentul jalnic al Iniţiativei lui Fluerătoru, scos la licitaţie

601

Spaţiul în care şi-a desfăşurat activitatea sindicală Cristea Fluerătoru, pentru Iniţiativa Sind Impex SRL Motru, aflată în faliment, este scos la licitaţie de către lichidatorul judiciar. Spaţiul situat în Motru, având trei camere, se vinde luna viitoare pentru un preţ de pornire de 40.500 de lei. Imobilul se află în stare jalnică, fiind murdar, neîngrijit, deconectat de la surse de încălzire şi energie electrică şi cu balconul afectat de igrasie. Apartamentul a fost evaluat la un preţ cu 10% mai mare, dar lichidatorul l-a scăzut pentru că nu a reuşit să-l vândă din prima.

Cristea Fluerătoru, fost lider al Federaţiei Profesioniste a Sindicatelor Miniere, acum inculpat în mai multe dosare penale, a înfiinţat în perioada de glorie sindicală sub patronatul lui Marin Condescu, Iniţiativa Sind Impex SRL. Fluerătoru se afla în fruntea Consiliului de Administraţie, alături de alţi “mineri” de nădejde aflaţi şi acum la butoane în Motru, adică de Nicolae Videscu şi de Adrian Giurcău. În 2004, firma sindicală intră în insolvenţă, iar Fluerătoru face pe scheletul acesteia o altă firmă, Iniţiativa Grup SRL, în care mută o serie din bunurile fostei societăţi. Apartamentul, fost sediu al primei firme, nu poate fi trecut în bunurile imobile care formează falimentara Iniţiativa Grup, motiv pentru care instanţa decidea cu un an în urmă, să scoată apartamentul respectiv la licitaţie, prin lichidatorul judiciar, pentru achitarea datoriilor firmei.

DSCN2588-1024x768Cuibuşorul sindical, la vânzare
De anul acesta, apartamentul în cauză îşi caută cumpărător. Pe 13 aprilie, imobilul de trei camere şi 69,63 de mp şi un balcon de peste patru mp este iar scos la vânzare.
Preţul de pornire este de 40.500 de lei, spaţiul fiind debranşat de la utilităţi şi nevând mobilier. Acesta necesită unele investiţii şi reparaţii, cel mai afectat fiind balconul.
Comparativ cu preţul zonei, costul de vânzare al apartamentului este mic, dar până acum nu s-au găsit cumpărători interesaţi să-l achiziţioneaze.

Fluerătoru, sub control judiciar
Cristea Fluerătoru, fostul lider de sindicat din zona minieră Motru, a fost reţinut, pe 19 februarie, pentru evaziune fiscală. Potrivit oamenilor legii, valoarea prejudiciului se ridică la aproape 3.000.000 de lei. Fluerătoru a fost prezentat atunci Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă. “A introdus în contabilitate facturi fiscale fictive pentru a diminua baza de impozitare”, spunea, luna trecută, Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. Fostul lider de sindicat a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
DSCN2585-1024x768Acesta mai este judecat într-o altă cauză aflată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a formulat, în vara anului 2013, rechizitoriul prin care doi angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, Nicolae Giuran şi Sandu Benga, alături de liderul de sindicat Cristea Fluerătoru, din cadrul Departamentului zonal Motru, au fost trimişi în judecată pentru o serie de infracţiuni cu privire la proiectul de modernizare al drumului Ştiucani -Miculeşti, care traversează comuna gorjeană Slivileşti.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.