Apartamentul din Târgu-Jiu al Niculinei Stoican, executat de Finanţele Gorj

1977

La jumătatea acestei luni, apartamentul aparţinând, în acte, soţului cântăreţei de muzică populară, Niculina Stoican Stănescu, de la Târgu-Jiu, va fi scos la licitaţie de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj. Preţul de pornire pentru imobilul de două camere, în care a domiciliat ani buni fosta componentă a “Doinei Gorjului” împreună cu fiul şi cu Vasile Stănescu, aflat acum în detenţie, se apropie de 90.000 de lei. Finanţiştii au scos la mezat apartamentul, deoarece în urma condamnării lui Vasile Stănescu judecătorii au stabilit şi un prejudiciu creat de inculpat statului, alături de alte zece persoane, care depăşeşte 13,5 milioane de lei. Banii se recuperează din vânzarea bunurilor celor aflaţi în detenţie, excepţie nefăcând soţul Niculinei Stoican.

desc (4)Vasile Stănescu deţine un apartament de două camere, în suprafaţă de 47,3 mp, pe strada Brânduşei din Târgu-Jiu pare-se înainte de căsătoria cu Niculina Stoican. În acesta au locuit însă, ani buni, cei doi soţi şi fiul lor, spaţiul deşi mic fiind pe placul familiei, lucru relatat de mai multe ori de către Niculina Stoican, de-a lungul timpului, în mai multe intervenţii televizate. Apartamentul a ajuns să fie folosit mai puţin în ultimii ani, Niculina mutându-se cu tot cu serviciu la Craiova, iar fiul celor doi plecând la studii în străinătate.
Vasile Stănescu a locuit de altfel cel mai mult în imobil, el părăsind locuinţa chiar în momentul în care, în 2014, s-a predat la IPJ Gorj după condamnarea sa definitivă la şase ani de închisoare cu executare.

D:PUBLICARIAJFP29.07.2015GJ115670ANUNT_LICITATIE_GJ115670_2Stănescu în penitenciarul de la Vânjuleţ, apartamentul gol
Vasile Stănescu s-a mutat astfel din apartamentul din Brânduşei în penitenciarul de la Vânjuleţ din Mehedinţi, unde îşi ispăşeşte şi acum restul de pedeapsă. Stănescu a fost condamnat pentru evaziune fiscală şi asociere la un grup infracţional, alături de Genică Boierică, principalul inculpat din dosarul celor 11. Boerică a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru obţinerea nelegală de restituire de TVA în valoare de peste 13,5 milioane de lei. Potrivit rechizitoriului în acest dosar, în perioada iunie 2001 – iunie 2003, în diverse forme de participaţie penală şi prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpaţii ar fi solicitat şi obţinut de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj suma de 13,6 milioane de lei noi.
desc (1)Persoanele condamnate în acest dosar sunt: Boerică Genică, Stănescu Vasile, Bassem Ahmed Haji Hassan Ayyoub, El Araby Mosaad Abdou, Sargarodschi Florentin, Nashat Hussein El Khouly, Popa Elena Aurora, Mohamed Kamel Abdraboo Ahmed Nassar, El Tenbedawy Khaled Mostafa, Abdulhameed Ghazi Shaban, Honar Sood Monfared Mostafa. Bunurile tuturor au fost scoase la mezat pentru recuperarea prejudiciului creat statului.

desc (3)Licitaţie pe 17 august pentru apartamentul din Brânduşei
În ceea ce îl priveşte pe Stănescu, acesta a rămas fără apartamentul său din Târgu-Jiu, ce va fi scos la licitaţie pe 17 august 2015 pentru un preţ de pornire de 88.575 de lei. Dacă imobilul nu se va vinde preţul va fi scăzut la următoarele licitaţii. Din câte se vede, Niculina Stoican nu a dat semne că vrea să recupereze bunurile familiei, nedorind să cumpere imobilul scos la mezat.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here