În cadrul “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj, etapa II”, operatorul Aparegio Gorj și-a propus investiții în unitățile teritoriale-administrative: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Țicleni, Novaci, Tismana, Turceni, Peștișani, Turcinești, investiții ce se vor realiza prin intermediul a 26 contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii cuprinse în proiect.
În cadrul proiectului se vor realiza, în principal, 25 stații de tratare a apei potabile, 61 km de conducte de aducțiune, 79 km de rețele de distribuție de apă potabilă, 3 stații noi de epurare ape uzate, 234 km de rețele de canalizare, 79 stații noi de pompare ape uzate.
Potrivit reprezentanților Aparegio Gorj, în orașul Târgu-Cărbunești se derulează două contracte de lucrări. Pentru unul dintre ele, respectiv CL 10 ”Execuție rețele de apă și canalizare în Târgu-Cărbunești și cartier Cărbunești Sat”, cu o valoare de 25.875.617,81 lei, lucrările au un procent de 58,50% din totalul de executat. În ultimul raport de progres realizat de antreprenorul proiectului, se menționează faptul că în prezent se lucrează pe mai multe sectoare, respectiv: – strada Gatani – montare cămine vane; – strada Eroilor – montat țeavă PVC și subtraversări; – strada Tupsei – montare cămine vane și subtraversări.
”Ca un bilanț al lucrărilor prevăzute în contract și executate până în prezent, vorbim despre: Rețea canalizare extindere pe străzile Tudor Arghezi, Calea Târgu-Jiu, Principală, Plopilor, Bazinului, Grădiniței, Zorilor, Eroilor, Comoara, Zarafi, Trandafirilor; Rețea de distribuție extindere pe străzile Grădiniței, Plopilor, Gatani – cuplare, Principală – cuplare, Tupsei – cuplare, Trandafirilor, Gatani, Comoara, Blahniței, Aleea Semințelor, Bazinului, Perilor; Rețea de distribuție reabilitare pe străzile: Principală DN67B, Blahniței, Zarafi, Industriei, Semințelor, Bazinului, Perilor, Trandafirilor, Industriei, Plopilor, Grădiniței, Gatani, Principală, Tupsei, Comoara”, a anunțat Aparegio Gorj.
Al doilea contract de lucrări derulat în Târgu-Cărbunești este CL 11 ”Execuție rețele de apă în Târgu-Cărbunești – cartiere componente, inclusiv stații de pompare și conducte de transport” cu o valoare de 8.793.234,20 lei. Contractul are un procent de realizare în ultimul raport de 46,15% și în prezent se desfășoară lucrări în zonele: Blahnița de Jos – cămine de branșamente, subtraversări, conducta PEHD; Salcâmilor – subtraversări, cămine branșare; DN76B – montat conductă PEHD 110mm și subtraversare; DC27 – montat conductă PEHD 110 mm și 3 subtraversări.
I.M.