Aparatură ultraperformantă la Secția de Gastroenterologie

3178

Începând cu acest an, Secția de Gastroenterologie a Spitalului Județean Târgu-Jiu are în dotare un echipament medical ultraperformant cu ajutorul căruia pacienții vor beneficia de investigații imagistice exploratorii de maximă acuratețe pentru stabilirea unui diagnostic precis sau pentru stabilizarea stadiului și monitorizarea diferitelor afecțiuni deja existente.

De noul sistem endoscopic beneficiază atât pacienții internați în Secția Gastroenterologie, cât și ceilalți pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pe internare continuă sau internare de zi.

Până în momentul de față, cu noul echipament medical au fost efectuate 29 de endoscopii și 15 colonoscopii.

„O afecțiune depistată la timp este mai ușor de tratat, iar prognosticul pentru pacient este mult mai bun. Este un aparat ultraperformant, mai ales datorită tehnicii NBI-narrow band imaging. Această tehnică ajută în depistarea precoce a tumorilor digestive și a altor leziuni inflamatorii din peretele digestiv. Acest fel de aparat există în clinicile și spitalele universitare din țară”, a menționat dr. Roxana Gheorghițoiu, medic specialist gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Valoarea sistemului de endoscopie digestivă superioară și inferioară a fost de 420.000 de lei fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here