Aparatul de fotografiat al lui Brâncuși, expus la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu

1523

O latură artistică mai puțin cunoscută a lui Brâncuși a fost relevată printr-o expoziție deschisă la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, de Ziua Națională Brâncuși.
Tudorel Ilie, artist fotograf din Baia Mare, prezintă vizitatorilor muzeului, timp de o lună, expoziția de artă fotografică „Brâncuși – calea nesfârșită a luminii”, organizată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, în vederea susținerii candidaturii Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu pentru înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Deși foarte mulți iubitori de frumos vin la Târgu-Jiu pentru a vedea capodopera marelui artist, care reunește cele mai importante teme la care sculptorul de la Hobița a lucrat decenii, sunt puțini cei care știu că Brâncuși era și un artist fotograf. După ce atelierul de la Paris al lui Brâncuși a fost reconstruit și inventarul obiectelor, cedate statului francez, terminat, s-a putut constata că artistul adunase o mulțime de clișee fotografice din sticlă, pe care erau imprimate numeroase imagini ale operelor sale, surprinse în diferite momente ale zilei, în funcție de cum cădea lumina prin tavanul de sticlă al atelierului.
De fapt, Brâncuși folosea lumina ca parte integrantă a operei. Este deja celebră fotografia „Păsării măiestre” din al cărei piept țâșnește o flacără, captată de aparatul fotografului în chiar momentul în care raza de soare cade pe obiect.
De asemenea, rolele de peliculă de film găsite în atelierul artistului se constituie astăzi în splendide documente filmate ale vieții anilor 1937-1938 din urbea de pe Jiu, precum și a câtorva momente din perioada în care artistul a lucrat la celebrele sale opere din Târgu-Jiu. Aparatul de fotografiat pe care Constantin Brâncuși l-a folosit în anul 1938, atunci când a lucrat la Târgu-Jiu, poate fi văzut acum într-una dintre sălile muzeului. Acesta i-a fost dăruit cioplitorului Ion Alexandrescu de către sculptor, iar din 1990 a ajuns în patrimoniul Muzeului Județean Gorj. Tudorel Ilie expune în sălile Muzeului de Artă din Târgu-Jiu o serie de fotografii în alb și negru, care surprinde operele de la Târgu-Jiu în diferite momente ale nopții, luminate de razele luminii artificiale, care le accentuează detalii mai puțin evidente.
Alături de operele componente ale Ansamblului brâncușian, există și fotografii ale unor obiecte din arhitectura populară tradițională, ale căror simboluri pot fi recunoscute în creația marelui sculptor.
În anul 2019, artistul băimărean a primit titlul de „Ambasador al turismului maramureșean”, pentru merite deosebite în promovarea culturii și tradițiilor zonei.
Expoziția de la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu este deschisă publicului timp de o lună.
Adina Andrițoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here