Aparatele de aer condiţionat, la mare căutare

144

Aparatele de aer condiţionat sunt la mare căutare în această perioadă. Din cauza căldurii insuportabile, tot mai multe persoane trec pragul magazinelor specializate pentru a achiziţiona astfel de aparate. Cel mai mult au de suferit cei care locuiesc la etaje superioare, unde temperaturile sunt foarte ridicate, iar ziua ajung să fie la fel de mari ca şi cele de afară. Cei care îşi freacă mâinile de bucurie sunt comercianţi. Aceştia spun cu mândrie că vânzările au crescut, încă din primele zile de vară.

Temperaturile ridicate din ultimele zile i-au scos pe oameni din apartamente şi le-au îndreptat paşii spre magazinele de electrocasnice. Asta pentru a cumpăra aparate de aer condiţionat, atat de necesare în zilele toride de vară. „Este insuportabil în casă, am avut aparat de aer condiţionat, însă s-a stricat şi am venit să iau altul. Stau la etajul 8, nu aş rezista pe căldura asta. Soţia e şi bolnavă, nu poate să stea cu 30 de grade în casă”, a spus Toma, în vârstă de 64 de ani. „Avem diferite mărci de aparate de aer condiţionat, preţurile pornesc de la 1 200 de lei, însă pot ajunge şi la 3 000 de lei, în funcţie de ce doresc clienţi. Noi mergem acasă la cumpărători, le instalăm aparatul. Au crescut vânzările în această perioadă, mai ales de când a venit canicula”, a spus Marius, agent de vânzări la un magazin de specialitate.

Dăunează sănătăţii
Chiar dacă este necesar, medicii atenţionează însă să nu abuzăm de folosirea aerului condiţionat. Este indicat să reglăm aparatul la o temperatură cu cinci, şase grade mai mică decât cea din exterior, deoarece schimbarea bruscă a temperaturii dăunează organismului. Şi nu au fost puţini cei care au ajuns la spital, după ce au folosit în exces aer condiţionat, atât la muncă cât şi acasă.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here