Apar noile cărți de identitate cu cip

28
The new eID during pictured during the launch of the new eID, electronic identity card, Tuesday 14 January 2020, in Lokeren. BELGA PHOTO NICOLAS MAETERLINCK, Image: 492745530, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: NICOLAS MAETERLINCK / AFP / Profimedia

Statul român va elibera peste 3.350.000 de buletine electronice persoanelor care le solicită. Noile buletine vor stoca informații pe cip, vor fi mai mici și vor înlocui chiar și cardul de sănătate.

Noile cărți de identitate electronice au fost introduse de Parlamentul European încă din 2019 și ar fi trebuit să fie impuse de statele membre ale Uniunii Europene încă din august 2021. Acest lucru s-a întâmplat în țara noastră, încă de atunci, la Cluj-Napoca, iar proiectul ar fi trebuit să fie extins la nivelul întregii țări.

Apar noile cărți de identitate cu cip în 2025

Cărțile de identitate cu cip ar fi trebuit să fie implementate la nivel național în noiembrie 2024, însă Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, la începutul lunii septembrie 2024, că infrastructura necesară emiterii noii cărți de identitate electronică se află în fază finală de dezvoltare. Cipurile cu care s-a început implementarea proiectului la Cluj-Napoca sunt vechi de 13-14 ani, iar cele ce trebuie folosite acum sunt dintr-o tehnologie mai nouă, de aproximativ 4 ani, acesta fiind motivul pentru care a existat această întârziere. Noul prototip are un suport de stocare-cip cu interfață duală și este chiar contactless.

Proiectul cărților de identitate cu cip este finanțat din PNRR, statul român primind 150 de milioane de euro, iar termenul de realizare a investiției este 30 iunie 2026. MAI a susținut că banii nu se vor pierde, deoarece nu s-a impus un termen limită pentru emiterea buletinelor cu cip.

Ministerul mai precizează că în 2025 vor fi emise minimum 3.350.000 de Cărți Electronice de Identitate, însă numai la solicitarea cetățenilor, potrivit România TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.