Apa și canalizarea, mai scumpe de la 1 ianuarie

2176

Aparegio Gorj anunță modificarea prețului apei potabile, respectiv a tarifului de canalizare-epurare, după cum urmează: preț apă potabilă:5,38 lei/mc fără TVA, tarif canalizare-epurare:6,21lei/mc fără TVA.  Total apă canal –11,59lei fără TVA .

Noile prețuri se aplică pe toată aria de operare APAREGIO GORJ S.A. începând cu data de 1 ianuarie 2023.

„Prețurile și tarifele au fost aprobate de către A.N.R.S.C. prin decizia nr. 205/24.11.2022 și practicarea tarifului unic face parte din Strategia tarifară a operatorului, cerință esențială și condiție obligatorie din Contractul de finanțare nr. 443/23.12.2020, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare și S.C. APAREGIO GORJ S.A., pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul GORJ”.

Strategia tarifară prevede ajustarea tarifelor pe termen lung, atât în termeni reali, cât și pe baza inflației și are în vedere, în principal, să acopere: costul justificat economic al furnizării serviciilor; mentenanța investițiilor de interes regional realizate în cadrul POIM; respectarea autonomiei financiare a companiei; funcționarea eficientă și în siguranță a serviciilor, protecția mediului și sănătatea populației; constituirea și alimentarea fondului IID conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 198/2005, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis compania.

În prezent, utilizatorii plătesc pentru apă și canal – 7,81 lei fără TVA / 8,51 lei cu TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here