Apa și canalizarea din Crasna, concesionate pe 5 ani

1002

Primăria Crasna a scos la licitație contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare. Contractul se va încheia pe 5 ani și are o valoare totală de 2.237.390 de lei fără TVA.

În prezent, serviciul public este prestat cu un operator public, însă acesta nu a obținut autorizația ANSRC, se arată în studiul de oportunitate.
„Având în vedere analiza efectuată prin studiul de fundamentare asupra situației actuale a serviciului public de apă din comuna Crasna, este evident că delegarea gestiunii serviciului în condițiile legii este imperios necesară pentru crearea condițiilor legale de operare. Aceasta este soluția cea mai potrivită pentru obținerea celui mai bun raport preț/calitate”, se mai precizează în documentație.
Operatorul care va câștiga licitația va trebui să realizeze, pe cheltuiala sa, contorizarea integrală a gospodăriilor. Redevența este de minimum 1% din valoarea contractului/an. Ofertele se deschid pe 13 iulie.
În comuna din nordul județului Gorj trăiesc peste 5.000 de locuitori.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here