Apa care alimentează două sate din comuna Schela este tratată doar pe hârtie, susține un cetățean care a reclamat calitatea acesteia la DSP Gorj. Mai exact, potrivit localnicului reclamant, stația de tratare a apei de la Vîjoaia este formată doar dintr-o baracă, iar tratarea apei s-ar face direct în bazinele din care se distribuie apa potabilă către cetățeni. Cei de la DSP au fost, săptămâna trecută, la fața locului, și au analizat situația.
În reclamație cetățeanul susținea că apa nu este potabilă, iar cetățenii din satele Gornăcel și Sâmbotin consumă ceva netratat.
Omul susține că în bazinele cu apă ar fi pus clor ,,cu damigeana”, motiv pentru care aceasta este albă la robinet, deși ar fi trebuit să treacă prin stația de tratare care ar fi de formă.
Mai exact, așa-zisa stație, formată dintr-o baracă, nu are un transformator electric cu doar un întrerupător ,,pus de formă”.
În aceste zile, primăria, după sesizarea cetățeanului, a cumpărat totuși un transformator în valoare de 10.000 de lei pe care ar urma să-l monteze în locul celui lipsă la ,,stația de tratare”.
În cauză există un dosar penal în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Gorj în care se cercetează dacă stația și transformatorul există și sunt funcționale.
A.Stoica
Articol bun. Observații pertinente și în folosul comunității, nu atacuri tintuite la persoane.