Apă de munte „de cea mai bună calitate” pentru 8 localități din Gorj

7941

Compania de Apă Oltenia anunță că încep lucrările de reabilitare a conductei de apă Izvarna – Craiova, fir II. Investiția de peste 117 milioane de euro este importantă nu doar pentru Craiova, ci și pentru Gorj.

„Este varianta prin care, la finalul lucrărilor, vom asigura apă potabilă de munte, de cea mai bună calitate pentru Craiova, și alte șase localități din Dolj, respectiv Brădești, Coțofenii din Față, Almăj, Ișalnița, Șimnicu de Sus și Filiași, precum și pentru Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana și Țânțăreni din județul Gorj“, a anunțat Compania de Apă Oltenia.
Investiția presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri.
„Primul din cele șase contracte de lucrări în care a fost împărțită această investiție strategică, DJ-CL-22 Reabilitare conductă aducțiune Isvarna – Craiova fir II – Tronson VI, a fost adjudecat de Asocierea firmelor ELSACO ELECTRONIC S.R.L. (lider de asociere) și ECOAPA DESIGN S.R.L. pentru o valoare de 54.403.620,10 LEI (fără TVA).
Perioada de proiectare și execuție a lucrărilor este de 24 de luni calendaristice, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni”, a mai anunțat compania.
„Coridorul” pe unde va trece Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova înseamnă o suprafață totală de peste 215 hectare, suprafață care a fost trecută în proprietatea publică a Județului Dolj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here