Anunțul reprezentanților IPJ Gorj

1841

În perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj acționează pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier, pe raza întregului județ.

,,Astfel, în total, peste 790 de polițiști, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, acțiuni speciale, vor acționa în dispozitivele de ordine și siguranță publică.  Alături de polițiști vor fi prezenți colegii din cadrul I.J.J. Gorj și Poliția Locală.

Scopul tuturor activităților noastre îl reprezintă gestionarea corespunzătoare a climatului de ordine şi siguranţă publică, prevenirea și/sau combaterea cu fermitate a oricăror acte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

De asemenea polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, desfășoară activități de verificare a respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În fiecare zi, polițiști rutieri acționează pe drumurile publice din județ, cu aparatele radar montate pe autospecialele de poliție și cu dispozitivele TrueCam, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier.

Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.

De asemenea, pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare.

Este o perioadă în care, cu toții, forțe de ordine și cetățeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui nou virus.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Asigurați-vă că aveți autovehiculul echipat corespunzător pentru iarnă în cazul în care efectuați deplasări în zone cu carosabil umed, alunecos sau acoperit cu zăpadă, având în vedere și evoluția fenomenelor meteorologice specifice perioadei.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din față, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat această intenție”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here