Anunțul Primăriei Bâlteni pentru cetățenii din localitate

879

Implementarea modificărilor legislative privind venitul minim de incluziune va aduce ajutoare bănești de la bugetul de stat pentru persoane singure cu venituri mici ori pentru cele cu copii.

În acest sens, conducerea Primăriei comunei Bâlteni face un apel la cetățenii din comună care se încadrează în limitele de venit să se prezinte la sediul autorității locale pentru depunerea unei cereri, în vederea acordării ajutorului denumit venit minim de incluziune. ,,Ca urmare a abrogării, începând cu 1 ianuarie 2024, a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și întrucât măsurile reprezentate de ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei, în contextul creșterii prețurilor la toate categoriile de produse și servicii, nu mai pot să asigure sprijinul necesar pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal, se va acorda, ca măsură de sprijin persoanelor singure/familiilor vulnerabile, venitul minim de incluziune (VMI). Pentru accesarea VMI, solicitanţii depun o singură cerere pentru ambele componente, urmând ca, în funcţie de veniturile şi structura familiei, să se stabilească dreptul fie la ambele componente, fie la o singură componentă a venitului minim de incluziune. Cererea şi documentele suport se înregistrează la nivelul Primăriei comunei Bâlteni. VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de acordare. VMI se acordă persoanelor singure/familiilor care obțin un venit net calculat în conformitate cu legea mai mic sau egal cu nivelurile maxime stabilite prin lege, pentru fiecare dintre cele două componente. Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net trebuie să fie de 275 lei/persoană, respectiv 400 lei în cazul persoanei singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani. Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului trebuie să fie de 700 lei/membru de familie”, au transmis reprezentanții Primăriei Bâlteni.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here